Gura Humorului

Focar de hepatită la Centrul Școlar Sf. Andrei

Trei elevi de la Centrul Școlar Sf. Andrei din Gura Humorului au fost internați în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență, după ce s-au îmbolnăvit de hepatită.
Cazurile au intrat în atenția responsabililor de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care s-au deplasat ieri în teritoriu pentru a efectua cercetări cu privire la sursa îmbolnăvirilor și a preveni prin măsuri specifice extinderea hepatitei și la ceilalți copii.
Directorul Centrului Școlar Sf. Andrei, Mihail Ciocoiu, a arătat că primul caz de boală a fost depistat imediat după vacanța de iarnă, iar ultimul s-a înregistrat marți. Victimele hepatitei sunt minori cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, din diferite localități din zona Humorului.
„Sunt copii care provin din familii cu cazuri de hepatită. Ei au fost examinați la cabinetul medical și orientați către spital. La nivelul școlii s-au luat măsurile de prevenție specifice, constând în dezinfecție și supravegherea copiilor cu privire la spălatul pe mâini”, a spus Ciocoiu.
Potrivit șefului DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, starea de sănătate a celor trei elevi bolnavi de hepatită este bună.

Recomandări

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Premiul III pentru duetul format din eleva Ioana Romaș, de la CSEI „Sf. Andrei”, și artista Denisa Teofana Puițău, la un festival din Polonia

Soluții aplicate pentru integrarea copiilor cu TSA, discutate la finele unui proiect AIAS derulat în școli, cu sprijinul EGGER