Reformă

FMI a obținut schimbarea modului de calcul a pensiilor



Pensiile vor fi indexate cu rata anuală a inflației, urmând să se renunțe la ajustarea în funcție de evoluția salariului mediu pe economie, sistem practicat în prezent, pentru a echilibra pe termen mediu și lung fondul de pensii, potrivit înțelegerii încheiate de autoritățile române cu FMI.
Surse prezente la negocieri au declarat pentru MEDIAFAX că modificarea va fi introdusă în următorii ani, iar decuplarea majorării pensiilor de evoluția salariilor nu va avea efecte imediate, urmărindu-se în principal stabilizarea sistemului pe termen lung.
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, ieri, că FMI nu a cerut reducerea nivelului actual al pensiilor, dar a convenit cu autoritățile române reforma sistemului de pensii, pentru a se asigura sustenabilitatea pe termen lung.
„Sistemul public de pensii va reprezenta o provocare fiscală enormă. Va fi o presiune mare pentru că din ce în ce mai multe persoane ies la pensie, iar tot mai puțini tineri intră pe piața muncii. Asta nu înseamnă că pensiile vor fi reduse. Este nevoie de reforma sistemului de pensii”, a spus oficialul FMI.
El a spus că în acord s-a convenit asupra unor măsuri care să protejeze pensionarii și salariații cu cele mai mici venituri.
La sfârșitul lunii ianuarie, Guvernul a decis că pensiile vor fi majorate în acest an cu 5%, respectiv 3% în aprilie și 2% în octombrie, iar pensia socială minimă de 350 lei va fi acordată tot în două tranșe, de la 1 mai, cu plata în luna iunie, și de la 1 octombrie, cu plata din luna noiembrie.
Potrivit ministrului muncii, Marian Sârbu, majorarea punctului de pensie cu 5% prevăzută pentru acest an urcă valoarea acestuia la 43,2% din salariul mediu brut, față de 45% cât prevede Programul de guvernare.
Sistemul actual presupune calculul punctului de pensie la începutul fiecărui an în funcție de salariul mediu brut prognozat pentru anul în curs anunțat de către Comisia Națională de Prognoză (CNP). Potrivit ultimei prognoze publicate de CNP, salariul mediu brut va crește în acest an cu 5,8% la 1.693 lei.
Surse participante la negocieri au declarat, luni, pentru MEDIAFAX că FMI a convenit cu Guvernul „aproape înghețarea” fondului public de salarii, autoritățile române având posibilitatea unor indexări punctuale, cu ajustări în compensare, pentru a nu depăși limitele generale stabilite.



Recomandări

Sara Sofronia, în vârstă de 13 ani, are nevoie de o operație care îi poate schimba viața. Ea suferă de o deformare progresivă a coloanei vertebrale

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare