Fluxul memoriei (VIII)

Suceava din perioada comunistă, cu străzile și obiceiurile ei.
Revenind la personalitățile bucovinene, l-am vizitat pe profesorul Ion Negură în locuința sa, un apartament pe bulevardul Chimiei din București. O locuință modestă, plină de cărți, donate o parte la Suceava iar unele la Rădăuți. Acad. Dragoș Rusu, născut în Cajvana, locuia pe bulevardul Bălcescu. Are lucrări fundamentale de drept. A predat mulți ani și la Sorbona. În București trăia profesorul de teologie Petru Rezuș. Nu ne-am văzut direct, dar am corespondat mulți ani. A scris și o monografie Mihai Eminescu, criticată vehement în „Paginile bucovinene“ din Suceava de criticul M. I. A fost pentru Petru Rezuș o lovitură cumplită. Nu se aștepta ca bucovinenii lui să-l critice. Adevărul este că reperul de atunci pentru analiza vieții și operei lui Eminescu era G. Călinescu. Intelectualii bucovineni din București se întâlneau periodic la biserica Sf. Apostoli. Erau foarte bine organizați în acei ani, 1975-1990. Din București venea vara la Suceava, în concediu, acad. Nichifor Ceapoiu, genetician, un om care a ajutat foarte mult Stațiunea Experimentală Agricolă din Suceava. Nichifor Ceapoiu, originar din Ciocănești, conducea Institutul de Plante Tehnice Fundulea, pe care-l vizita periodic Nicolae Ceaușescu, cu un halat alb pe umeri. Despre stațiunea agricolă suceveană voi mai vorbi. În Iași, în acei ani, trăia prof. univ. Emilian Țopa, fost director al Grădinii Botanice din capitala Moldovei, un specialist de mare clasă. Ne-am întâlnit de mai multe ori, împreună cu un om deosebit, filologul Traian Cantemir. Acesta, în tinerețe, fusese secretar de redacție la „Junimea literară“ din Cernăuți. A avut de suferit din partea autorităților comuniste.Dintre colegii și prietenii suceveni, trecuți majoritatea lor prematur hotarul Styxului, mă opresc din nou la Constantin Ștefuriuc, un tânăr perpetuu, un poet născut nu făcut. Nu știu ce cuvinte să mai folosesc pentru faptul că nu l-am ajutat în ultimul an de viață. Prin 1970 într-o sală a fostei Case de Cultură a orașului (pe locul actualului magazin „La Strada“) a fost organizată o expoziție a unui acuarelist de mare vocație, un om mărunțel, în vârstă, pe care-l chema Teodor Tatos. Sala aceea era de fapt singura galerie de artă a Sucevei, acolo la ușă l-am întâlnit prima dată pe Vigh Istvan, și el un grafician talentat. Bătrânul Teodor Tatos avea o istorie biografică deosebită. Era fiul unui boier din jurul Fălticenilor, probabil cu strămoși de origine greacă, cu o vilă în oraș. Pictorul și acuarelistul Teodor Tatos a făcut studii strălucite de artă în țară și străinătate, dar prin 1950 comuniștii i-au luat casa din Fălticeni și nu știu dacă nu a făcut și pușcărie până prin 1964. L-am întrebat mai multe în timpul cât stăteam împreună la expoziția lui, dar și mai târziu. Nu pomenea nimic despre viața lui ci doar despre orașul Fălticeni. De la alții am aflat că locuia atunci, în 1970, în pivnița vilei lui, în rest se instalaseră activiști de partid. Un șofer de la mașina Casei de Cultură din Fălticeni mi-a vorbit cu mult curaj atunci, prin 1971-1972, despre felul cum a fost „tratat“ un fost prefect, Jitaru, și alți intelectuali în beciurile unei vile naționalizate vizavi de Muzeul Ion Irimescu, fostul sediu al prefecturii județului Suceava, până la Unirea Bucovinei din 1918. Românii din regat au ținut să păstreze numele glorios al Sucevei, după răpirea austriacă, dându-i acest nume județului de la frontiera cu Bucovina. O perioadă de timp județul Suceava din regat avea simbolic capitala la Baia, localitate celebră mai ales prin victoria lui Ștefan cel Mare asupra lui Matei Corvin, regele Ungariei, dar și fostă capitală a Moldovei.