Fluxul memoriei (VII)

Suceava din perioada comunistă, cu străzile și obiceiurile ei.
Să revin însă la intelectualii bucovineni, amintind de frumosul titlu al memoriilor marelui savant Iorga: „Oameni cari au fost“. Primul profesor bucovinean pe care l-am cunoscut și l-am vizitat și de la care păstrez multe scrisori a fost Ion sau Ionel Negură. Dar mai fac o paranteză. Paradoxal, dar naționalismul comunist cu accente antisovietice al lui Ceaușescu le-a convenit de minune bucovinenilor care au tremurat ani de zile de frica pușcăriei. Articolele antisovietice dintre 1930-1940, scrise de unii, chiar dacă erau descoperite și trimise organelor „specializate“ nu mai constituiau probe incriminatorii. Ele se încadrau peste ani în principiile dragi lui Ceaușescu: dreptul fiecărei țări socialiste și al fiecărui partid comunist de a-și hotărî singuri soarta, fără nici un amestec din afară, și aici secretarul general gesticula violent cu mâna dreaptă, înlăturând un eventual amestec, mai bine zis parcă afurisindu-l, cum ar spune țăranul român. În tinerețea lui din 1940, prof. Ionel Negură a adus ascunsă, sub suman, o pictură a lui Grigorescu aflată în posesia lui Vlahuță, care a donat-o Societății pentru Cultura și Literatura Română din Cernăuți. După ce a ajuns la prof. Leca Morariu la Râmnicu Vâlcea, ea a fost donată după 1963 inițial bibliotecii publice din Suceava, ajungând în final împreună cu biblioteca marelui cărturar la muzeul regional, care a asigurat un post de muzeograf doamnei Octavia Leca Morariu. În acei ani biblioteca nu a putut oferi un post văduvei lui Leca Morariu, deși ambele instituții erau încă în Palatul Național Român. Prof. Vladimir Trebici era cel mai cunoscut demograf în epocă, cu multe cărți și studii publicate. Avea un frate și în Suceava. Era născut într-un sat, Mahala, de lângă Cernăuți. A făcut războiul întreg ca ofițer, apoi a trecut prin anii tulburi cu mult noroc, ajungând la un institut de cercetări. După 1990 a fost ales academician. Prof. univ. dr. Traian I. Ștefureac era câmpulungean, fiul prof. Ioan Ștefureac. Lucra la un institut de botanică al Academiei, deși era pensionat în acele vremuri. La moartea surorii sale, cunoscuta pictoriță Elena Pavelescu (n. Ștefureac) a plâns în biroul unde eram împreună cu directorul Chircă. Am fost mult timp impresionat de lacrimile bătrânului savant botanist, care s-a stins ulterior, și cu durere în suflet că nu a fost cooptat membru corespondent al Academiei. Dar Ceaușescu a blocat după 1970 alegerea de noi membri, până la acea penibilă mascaradă în care el și soția sa au fost făcuți academicieni. Noi membri au fost primiți de-abia după 1990. În anii de dinainte de 1989 un bucovinean, Radu Grigorovici, fizician, a fost mulți ani vicepreședinte al Academiei. Cum a ajuns totuși, trecând de șefii de cadre? Era fratele unui deputat socialist încă în parlamentul de la Viena, George Grigorovici, reprezentând Bucovina. În 1990 Academia RSR a rămas Academia RSR până astăzi. Comuniștii în 1948 au făcut o reformă totală, înlăturând din noua Academie RPR toate marile personalități care nu s-au vândut bolșevicilor, păstrându-i pe Sadoveanu, Ralea, Vianu, C. I. Parhon, Ilie Murgulescu, Țițeica, veritabili oameni de cultură și știință, care însă nu au fost solidari cu colegii lor, precum Blaga și încă alți aproximativ 30 de mari savanți, majoritatea ajunși la pușcărie. Unul dintre cei mai fanatici comuniști, crud și răzbunător, a fost lingvistul Iorgu Iordan, un savant veritabil, dar un „caracter zero“, cum se exprima cineva recent. Noua Academie Română de după 1990 trebuia să elimine toate nulitățile comuniste fără nici o ezitare. Eu sincer nu înțeleg, în treacăt fie spus, cum studiază zeci de istorici istoria comunismului în România. Ce-i de studiat? Absurdul? Comunismul în România merită orice, numai studiu nu. Ce să studiezi? Teroarea, minciuna, prostia etc. etc.? Ele pot fi enumerate pe multe pagini, care au fost scrise de altfel. Savanții bucovineni care au scăpat de teroarea bolșevică au răsuflat ușurați și atunci când numele Bucovina și Basarabia nu mai erau tabu. Cine le rostea prin 1950 putea face pușcărie.