Solicitare

Flutur îi îndeamnă pe crescătorii de animale să depună cererile pentru cota la lapte

Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, le-a solicitat crescătorilor de animale să urgenteze depunerea cererilor pentru obținerea cotelor de lapte ce vor fi acordate începând cu anul 2007. Flutur s-a arătat îngrijorat de ritmul în care crescătorii de vaci au depus aceste cereri, atrăgând atenția că în situația în care nu vor obține aceste cote, nu vor mai putea vinde laptele pe care îl produc. „Vreau să le explic oamenilor, și vreau ca ei să înțeleagă, că aceste cote nu reprezintă aceleași cote ca pe vremea comuniștilor. Acum acest lucru reprezintă un drept al lor de a produce lapte pentru a-l vinde pe piață. Dacă nu vor avea aceste cote, ei nu vor mai putea vinde acest lapte”, a spus Gheorghe Flutur. El a adăugat că, până pe data de 31 octombrie a.c., specialiști din cadrul Direcției pentru Agricultură se vor deplasa în localitățile din județul Suceava pentru a le explica crescătorilor de animale care este procedeul și ce trebuie să facă pentru a depune cererile pentru cotă.

Recomandări

Prefectul Bogdan Păstrăv a început demersurile pentru a rezolva problema celor aproape 1.000 de gospodării din zona de munte care nu mai au unde să vândă laptele

Producătorul de lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis din zona de munte

Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis
Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis

Deputata AUR Veronica Grosu aduce în atenția Guvernului problema micilor fermieri suceveni care riscă să nu mai aibă unde să-și vândă laptele

Se închid toate centrele de colectare lapte: aproape 1.000 de suceveni crescători de vaci rămân fără contracte, 40 de colectori își pierd serviciul

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin