Atitudine

Flutur cere verificarea lucrărilor de modernizare a DN 17

Atitudine: Flutur cere verificarea lucrărilor de modernizare a DN 17

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că va solicita Companiei de Drumuri Naționale și Autostrăzi precum și Inspectoratului în Construcții să verifice calitatea lucrărilor de modernizare a Drumului Național 17 Suceava – Vatra Dornei, dar și costurile de până acum, aferente acestei investiții. Flutur a precizat că, din informațiile pe care le deține, numai pentru lucrările de pe tronsonul Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc costurile investiției au crescut cu peste 25 de milioane de euro. Șeful administrației județene a precizat că Inspectoratul în Construcție, dar și Drumurile Naționale ar trebui să verifice calitatea lucrărilor executate pe tot tronsonul modernizat, în special în zonele unde au fost realizate ziduri de protecție a drumului. El a arătat că verificările ar trebui să se facă, de urgență, la zidurile de protecție ridicate pe porțiunea de drum național care traversează pasul Mestecăniș și comuna Sadova. Președintele CJ Suceava a precizat că soluția pentru rezolvarea problemelor apărute la modernizarea DN 17 sunt la dispoziția Ministerului Transporturilor, care ar trebui să trimită specialiști pentru a verifica situația din județul Suceava. „Nu putem să lăsăm acest drum să se facă așa, în sistem paușal. Mă fac purtătorul de cuvânt al tuturor celor care sunt nemulțumiți de modul în care arată acest drum și de faptul că trebuie să piardă foarte mult timp în blocajele care apar pe această rută”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani

„LUCRĂRI DE RESTAURARE ȘI CONSOLIDARE A ANSAMBLULUI BISERICII MONUMENT ISTORIC „SFÂNTUL NICOLAE”, PAROHIA COLACU, JUDEȚUL SUCEAVA”