Replică

Firma Transporturi Auto Botoșani acuză CJ Suceava că risipește banii publici

Conducerea firmei SC Transporturi Auto SA Botoșani a acuzat Consiliul Județean Suceava că risipește fondurile publice destinate întreținerii drumurilor județene. Administratorul firmei botoșănene, Constantin Conțac, a făcut aceste afirmații după ce șeful administrației județene sucevene, Gheorghe Flutur, a precizat că mai multe licitații, atât pentru reabilitarea unor drumuri, cât și pentru întreținerea drumurilor județene, sunt blocate din cauza contestațiilor formulate de firmele declarate necâștigătoare.
Vă prezentăm în continuare dreptul la replică transmis de Constantin Conțac, ca reprezentant al SC Transporturi Auto SA Botoșani: „SC Transporturi Auto SA Botoșani a participat la procedura de atribuire a contractului de «Întreținere drumuri județene» îndeplinind toate cerințele impuse de autoritatea contractantă, ofertând un preț cu 25 la sută mai mic decât SC Drumuri și Poduri SA Suceava, situându-se pe primul loc la aceasta licitație, unde criteriul de adjudecare a fost stabilit ca fiind prețul cel mai mic. Acest lucru înseamnă o economie de aproximativ 5.000.000 de lei la bugetul județului Suceava. Inexplicabil însă, atribuirea s-a făcut în favoarea societății de pe locul doi, SC Drumuri și Poduri SA Suceava, care nu a îndeplinit nici măcar cerințele minime de calificare, având documente lipsă în oferta depusă, fapt semnalat către comisia de evaluare și către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
O practică asemănătoare a fost aplicată și la procedura de atribuire a contractului «Modernizare DJ 290 Salcea – Verești – Roșcani», unde societatea noastră a fost situată pe locul întâi, iar adjudecarea s-a făcut surprinzător în favoarea locului trei, SC Drumuri și Poduri SA Suceava, fiind exclus și locul doi, societatea ALDP Iași.
Considerăm că vina întârzierii executării lucrărilor datorită depunerii contestațiilor nu ne aparține și întreaga răspundere aparține celor care emit decizii neconforme cu realitatea”.

Recomandări

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan: „Avem o veste foarte importantă pentru județ, semnarea contractelor pentru primele două loturi ale Drumului Expres Suceava–Siret”

CJ Suceava va moderniza trei poduri, două peste râul Suceava, la Udești-Verești și Roșcani și unul la Panaci, peste pârâul Neagra