Sancțiune

Firmă de dezmembrări auto din Pojorâta, amendată de Garda de Mediu cu 40.000 de lei

Firma de dezmembrări auto din Pojorâta Sursa FB Garda de Mediu Suceava

O firmă de dezmembrări auto din comuna Pojorâta a fost amendată de comisari ai Gărzii de Mediu Suceava cu 40.000 de lei, din cauza neregulilor descoperite cu ocazia unui control efectuat în data de 10 august a.c., la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. De asemenea, firmei i-a fost suspendată activitatea de dezmembrare auto până la obținerea actelor de reglementare. Conform unui comunicat al Gărzii de Mediu Suceava, la acțiune au participat comisari de mediu împreună cu specialiști din cadrul IPJ Suceava- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Firma din Pojorâta a fost sancționată contravențional pentru desfășurarea de activității de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz fără a solicita și obține actele necesare de reglementare, respectiv autorizație de mediu, autorizație tehnică emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Registrul Auto Român și aviz de funcționare emis de Inspectoratul de Poliție.

Firmă de dezmembrări auto din Pojorâta, amendată de Garda de Mediu cu 40.000 de lei
Firmă de dezmembrări auto din Pojorâta, amendată de Garda de Mediu cu 40.000 de lei
Firmă de dezmembrări auto din Pojorâta, amendată de Garda de Mediu cu 40.000 de lei
Firmă de dezmembrări auto din Pojorâta, amendată de Garda de Mediu cu 40.000 de lei
Firmă de dezmembrări auto din Pojorâta, amendată de Garda de Mediu cu 40.000 de lei
Firmă de dezmembrări auto din Pojorâta, amendată de Garda de Mediu cu 40.000 de lei
Firma de dezmembrări auto din Pojorâta Sursa FB Garda de Mediu Suceava
Firma de dezmembrări auto din Pojorâta Sursa FB Garda de Mediu Suceava

Recomandări

Amendă de 60.000 de lei și suspendarea activității pentru un depozit de deșeuri feroase fără autorizație de mediu

Garda de Mediu Suceava îi avertizează pe cei ce construiesc despre riscurile nerespectării legislației de mediu

Garda de Mediu Suceava avertizează pe cei ce construiesc de riscurile nerespectării legislației de mediu

Firmă din industria lactatelor, sancționată drastic de Garda de Mediu Suceava, pentru deversarea apelor uzate într-un pârâu

Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei

Firma care reabilitează clădirile la Salina Cacica a fost amendată de Garda de Mediu pentru depozitarea neconformă a deșeurilor