După 18 ani

Finanțare de un milion de lei pentru spitalul din Fălticeni

Spitalul cu dispensar policlinic din Fălticeni va intra în finanțare începând din acest an și are șanse reale să fie finalizat în următorii ani. Ministerul Sănătății și-a asumat acest obiectiv prin fișa de investiții cuprinsă în proiectul de buget pentru anul 2009, care se află în acest moment la Parlament pentru dezbatere și aprobare.
Spitalul din Fălticeni va avea un număr de 430 de paturi, disponibile pentru cei circa 150.000 locuitori din zonă și are o valoare estimată actualizată de peste 18 milioane lei.
Pentru anul 2009, Ministerul Sănătății propune alocarea sumei de un milion de lei, care ar permite organizarea achizițiilor publice și demararea lucrărilor, astfel încât investiția să fie continuată în anii următori, maximul investițional fiind în perioada 2010 – 2011, când suma cumulativă prevăzută este de peste zece milioane de lei.
„Grupul parlamentarilor PSD Suceava a inițiat un amendament prin care se prevede dublarea sumei prevăzute în proiectul de buget pentru anul 2009 și sunt convins că partenerii de la PD-L vor fi alături de noi. Solicit pe această cale și colegilor din PNL, precum și deputaților minorităților naționale, să susțină această investiție ca o reparație morală acordată locuitorilor din zona Fălticeni, care sunt privați, de peste 18 ani, de existența unui spital modern”, a declarat deputatul de Fălticeni Cătălin Nechifor.

Recomandări

Primarul Gheorghe Fron anunță finalizarea stației de reglare-măsurare pentru noua rețea de gaze naturale din Cornu Luncii și Rădășeni

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții

Președintele Consiliului Județean anunță o posibilă finanțare externă sau prin CNI pentru noul terminal de aproape 11.000 de metri al Aeroportului Suceava

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat contractul de 5,9 milioane de lei pentru modernizarea a cinci parcuri și spații verzi