Azi, la Calafindești

„Festivalul fanfarelor”

Primarul Loghin Saviuc între membri fanfarei din Calafindești

Astăzi se desfășoară la Calafindești cea de-a III-a ediție a „Festivalului fanfarelor”. Manifestarea, pe care primarul comunei, Loghin Saviuc, a inițiat-o în anul 2006, are deja un caracter interjudețean întrucât, alături de fanfarele locale (din comunele Calafindești, Forăști, Dolhasca sau Fântânele) participă și fanfare din județele vecine (Botoșani și Neamț).
Primarul comunei, care încă din anul 2000, de când a fost ales în fruntea obștii și a pus bazele Ansamblului „Trandafirul” (alcătuit dintr-o echipă de dansatori și dintr-o fanfară ai cărei membri aparțin câtorva generații, de la instrumentiști octogenari, la cel mai tânăr dubaș din județ, preșcolarul Cosmin Diaconescu) visa la un festival al fanfarelor, și-a împlinit visul și a reușit să introducă această manifestare în tradiția Calafindeștiului.
Așa cum am aflat de la primarul Loghin Saviuc, la ediția din acest an participă opt fanfare, iar programul manifestărilor va debuta la ora 12:00, cu o paradă a participanților, după care, în „Ateneul Cultural” al comunei, situat în imediata apropiere a Primăriei, muzica va răsuna până seara.

Micul dubaș al fanfarei din Calafindești
Micul dubaș al fanfarei din Calafindești
Primarul Loghin Saviuc între membri fanfarei din Calafindești
Primarul Loghin Saviuc între membri fanfarei din Calafindești

Recomandări

22 de cupluri din Cornu Luncii, sărbătorite la „Nunta de Aur”. Gheorghe Șoldan, alături de primarul Gheorghe Fron și cetățeni la Ziua Comunei

Șoldan, prezent la sărbătoarea comunei Cornu Luncii: „Frumusețea unei comunități se vede prin oamenii ei și prin tradițiile pe care le păstrează. Îl felicit pe primarul Gheorghe Fron”

Zeci de produse gătite ca pe vremea bunicilor au făcut deliciul participanților la Festivalul Produselor Tradiționale din Cornu Luncii

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”