Revoltător

Femeie ucisă pe marginea drumului de un șofer mort de beat. Suspectul, liber după 24 de ore de arest



Femeie ucisă pe marginea drumului de un șofer mort de beat. Suspectul, liber după 24 de ore de arest
Femeie ucisă pe marginea drumului de un șofer mort de beat. Suspectul, liber după 24 de ore de arest

Alcoolul la volan face ravagii în ultima perioadă pe șoselele din județul nostru, oameni nevinovați fiind omorâți de șoferi inconștienți pentru care nu se poate găsi absolut nici o scuză. Ultima pe lista victimelor este o femeie din Liteni, care a fost lovită violent de mașina condusă de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate și a murit după câteva ore, la Spitalul Județean Suceava.
După ce în luna octombrie în județ au avut loc trei accidente deosebit de grave, soldate cu zece morți, care au avut alcoolul în prim plan, mulți suceveni continuă să-și bată joc de ei și de restul participanților la trafic, conducând băuți. Nici deciziile magistraților nu par să ajute prea mult la stoparea fenomenului.
Femeia se deplasa regulamentar pe marginea drumului
Sâmbătă, în jurul orei 14.45, pe strada Siliștei din Liteni, un autoturism VW Jetta a fost scăpat de sub control, mașina intrând pe contrasens și lovind-o violent pe o femeie care se deplasa pe marginea părții carosabile, pe partea stângă a drumului. În urma impactului violent, femeia a fost proiectată la câțiva metri distanță. A fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean Suceava, în stare gravă.
Femeia în vârstă de 42 de ani murit după câteva ore, în spital. Avea fracturi la ambele picioare și multiple leziuni interne, costale și rupturi de organe, astfel că nu a putut fi salvată.
În mașină erau doi bărbați băuți. Cel despre care se bănuiește că a condus avea o alcoolemie imensă
Polițiști ajunși la fața locului au constatat că în mașină se aflau doi bărbați. Ambii erau confuzi, în stare de ebrietate și au început să dea din colț în colț când au fost întrebați cine s-a aflat la volan. În aceste condiții, polițiștii i-au verificat pe ambii cu aparatul etilotest. Unul avea concentrația de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar celălalt, posesorul mașinii, 1,33 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Din cercetările ulterioare a rezultat că la volan s-ar fi aflat Daniel Șuhan, în vârstă de 42 de ani, din Liteni, cel cu alcoolemia de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. O alcoolemie imensă, probele de sânge urmând a indica în mod normal un rezultat în jurul valorii de 2,6 la mie.
Suspectul, liber după 24 de ore de arest
Duminică seară, în urma completării probatoriului și a încadrării faptei la infracțiunea de ucidere din culpă, polițiștii rutieri au emis față de suspect ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
În mod absolut surprinzător, ieri, după 24 de ore de arest, bărbatul a fost pus în libertate. Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava nici măcar nu a solicitat instanței de judecată emiterea unui mandat de arestare preventivă. Este posibil ca această decizie să aibă legătură și cu faptul că nu ar fi clar care din cei doi bărbați din mașină s-ar fi aflat la volan. Cert este că accidentele de acest gen ar trebui tratate cu asprimea maximă prevăzută de lege, având în vedere că alcoolul la volan este o mare problemă în județul nostru.
Polițiștii au verificat cu etilotestul aproape 1.500 de șoferi, în trei zile
Această nouă tragedie s-a produs în ciuda faptului că în perioada 24-26 noiembrie, polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava, împreună cu colegii din teritoriu, au organizat o amplă acțiune pentru depistarea șoferilor băuți. În cele trei zile, au fost verificați cu etilotestul nu mai puțin de 1.424 de conducători auto.
Au fost constatate zece infracțiuni și au fost reținute 21 de permise de conducere.
Șoferi cu alcoolemii foarte mari
În cele trei zile au fost trași pe dreapta mai mulți șoferi băuți. Unii dintre ei cu alcoolemii foarte mari.
De exemplu, vineri seară, în jur de ora 19.00, un echipaj de la Serviciul Rutier Suceava a oprit, pe DN 2 H, la Milișăuți, un autoturism condus de un localnic în vârstă de 49 de ani. Bărbatul avea o concentrație de 0,93 miligrame per litrul alcool pur în aerul expirat.
În alt caz, sâmbătă, la 16.45, pe DN 17, la Ilișești, a fost depistat un șofer în vârstă de 49 de ani, localnic, cu o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Duminică, la Siret, un șofer în vârstă de 43 de ani a fost prins cu alcoolemia de 1,14 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acesta avea și permisul de conducere suspendat pentru o altă infracțiune, tot consum de alcool la volan.
Alte două accidente, duminică, cu șoferi băuți
Separat de aceste cazuri, duminică, alți doi șoferi băuți au provocat accidente în care ei au fost răniți.
Într-unul dintre cazuri, duminică dimineață, în jur de ora 8.00, un șofer în vârstă de 18 ani, din comuna Preutești, a intrat cu mașina într-un podeț, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Fălticeni. Tânărul avea concentrația de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot duminică, noaptea, de la 23.15, pe raza localității Probota-Dolhasca, un localnic în vârstă de 45 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit un cap de pod.
Bărbatul a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu fractură la un picior, iar etilotestul a indicat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tragedii provocate de șoferi beți
Acestea sunt doar exemple de pe parcursul a trei zile, de vineri și până duminică, însă nu sunt toate. Am prezentat doar cazurile de șoferi care aveau alcoolemii mari ori au provocat accidente.
Polițiștii sunt și ei exasperați de cazurile de șoferi băuți, care parcă se înmulțesc, în ciuda acțiunilor de control în trafic.
„În ultima perioadă, deși au fost organizate săptămânal acțiuni cu efective sporite, în special în partea a doua a zilei, s-au înregistrat accidente rutiere cu consecințe din cele mai grave. Și în acest weekend polițiștii au fost la datorie, zeci de echipaje acționând cu aparatul etilotest pe drumurile naționale, dar și județene și comunale”, a declarat comisarul Ionuț Epureanu.
În luna octombrie, în județul Suceava au avut loc trei accidente deosebit de grave, provocate de șoferi băuți. Printre ele și cel mai grav accident din ultimii ani, soldat cu șase morți, de pe DN 2 E, la intrarea în Sasca Mare, dinspre Rădășeni, după ce un șofer în stare avansată de ebrietate (2,6 la mie) a intrat cu mașina pe contrasens, într-un autoturism în care se aflau opt oameni care mergeau să se închine la moaștele Sf. Parascheva. Tot alcoolul a luat câte două vieți și într-un accident produs la Râșca și în unul la Brăiești – Cornu Luncii. Un șir de tragedii pur și simplu înfiorătoare.



Recomandări