Accident

Femeie omorâtă în timp ce se dădea jos din mașină

O femeie în vârstă de 52 de ani a fost omorâtă, în timp ce se dădea jos din mașină. Soțul ei, cel care se afla la volan, a oprit autoturismul, pentru a verifica dacă are pană. Femeia a încercat să coboare din mașină, dar, în acel moment, un Audi A4, scăpat de sub control, a intrat fix în ea. Tragicul accident de circulație s-a petrecut, ieri dimineață, la ieșire din Salcea. Soții Elena și Ion P. din municipiul Botoșani s-au pornit, duminică dimineață, spre Suceava, unde urmau să facă niște cumpărături. La un moment dat, în jurul orelor 7.45, la ieșire din Salcea, Ion P. a crezut că are pană la una dintre roțile mașinii lor, un Opel Vectra (BT-03-CKJ). La ieșirea dintr-o curbă ușoară la stânga, bărbatul a oprit și a coborât din mașină pentru a verifica dacă totul e în regulă, urmat fiind de soția sa, care a dat să iasă și ea din autoturism. În acea fracțiune de secundă, însă, șoferul unui Audi A4 (BT-75-MRS), a pierdut controlul asupra direcției de mers, a derapat și a intrat cu mașina direct în Elena P., femeia decedând pe loc. La volanul autoturismului Audi se afla un tânăr din Fălticeni, Marius U. (31 de ani), angajat al unei societăți botoșănene. O echipă a Serviciului Poliței Rutiere s-a deplasat imediat la locul faptei, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a comis tragedia. Marius U. s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.

Recomandări

Mașină burdușită cu diferite produse, descoperită în parcarea unui market după un flagrant de furt în același magazin

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis