Șofer neatent

Femeie lovită de mașină în parcarea „Lidl” Suceava

O femeie în vârstă de 66 de ani a fost accidentată de un autoturism chiar în parcarea magazinului „Lidl” din municipiul Suceava, se arată într-un comunicat al poliției județene.
Accidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 19.30. Șoferul imprudent, Iulian L., în vârstă de 39 de ani, din comuna Șcheia, venea dinspre strada Rulmentului și a virat stânga pentru a intrat în parcarea „Lidl”, moment în care a lovit-o pe victimă.
Din fericire, a fost vorba de un accident ușor.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, atât acestuia, cât și victimei li s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează poliția.

Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor