Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată joi de Cristina P., de 34 de ani, din comuna Vulturești, cu privire la faptul că în jurul orei 11.20 a fost înșelată cu 700 lei de o persoană necunoscută cu ocazia efectuării unui schimb valutar.Femeia s-a deplasat în Fălticeni pentru a-și cumpăra mobilă de la un magazin din localitate. Întrucât avea asupra ei suma de 400 euro, în jurul orei 11.20 a mers în zona centrală a municipiului, pe str. Republicii, pe aleea pietonală, în căutarea unei casei de schimb valutar. În momentul în care a ajuns în fața unei case de schimb valutar, femeia s-a arătat nemulțumită de cotația de schimb, întorcându-se spre o altă unitate de schimb valutar de pe str. Sucevei. La scurt timp, pe acest traseu femeia a fost abordată de un bărbat necunoscut care s-a oferit să-i schimbe mai repede și mai convenabil valuta, conducând victima în spatele unui magazin, unde a efectuat tranzacția. După o oră și 40 de minute, când persoana vătămată a mers la magazinul de mobilă, a constatat că persoana necunoscută a înșelat-o cu suma de 700 lei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală față sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.„Polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la măsurile preventive pe care cetățenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate de persoane necunoscute care solicită să efectueze activități de schimb valutar. Polițiștii recomandă efectuarea de schimburi valutare doar la bănci și case de schimb valutar, după consultarea atentă a cursurilor și comisioanelor afișate”, se precizează în comunicatul poliției.





