O femeie în vârstă de 60 de ani a fost accidentată mortal de o mașină, în timp ce încerca să traverseze strada pe după un vehicul care staționa. Accidentul s-a înregistrat joi dimineață și vine la două zile după un alt accident mortal în care a fost implicat un pieton aflat în traversare.
Joi, în jurul orei 7.40, o șoferiță în vârstă de 21 de ani, Angela G., din comuna Mălini, aflată la volanul unui autoturism marca VW Golf, cu care se deplasa pe DJ 209A, pe raza satului Dumbrava, comuna Cornu Luncii, s-a angajat în depășirea unui tractor staționat pe carosabil, moment în care a acroșat-o cu mașina pe localnica Maria M., în vârstă de 60 de ani.
În urma impactului violent, femeia în vârstă de 60 de ani a decedat.
Din cercetările polițiștilor rezultă că femeia în vârstă de 60 de ani a pătruns pe carosabil total imprudent, pe după tractor.
Conducătoarea auto implicată în accident a fost verificată cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.
Cu două zile înainte, marți, a avut loc un accident în care a murit o bătrână de 82 de ani. Și acel accident s-a produs tot în zona Fălticeni și tot pe fondul unei traversări imprudente.
Pe DJ 208, în satul Basarabi, comuna Preutești, un șofer în vârstă de 67 de ani, Dumitru B., localnic din Preutești, aflat la volanul unui autoturism VW, s-a angajat în depășirea unui autoturism din fața sa, moment în care, în timp ce rula pe sens opus, a acroșat-o pe localnica Frăsina P., în vârstă de 85 de ani. Ancheta poliției a arătat că femeia traversa strada din partea dreaptă, având în vedere sensul de deplasare al conducătorului auto, și nu s-a asigurat suficient.
În ambele cazuri, polițiștii au deschis dosare penale pentru infracțiunea de ucidere din culpă și continuă cercetările, pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentelor și dacă vina a aparținut doar pietonilor.




