Militarii Detașamentului de pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Adâncata, au intervenit în noaptea de joi spre vineri cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria unei femei din comuna Adâncata. Incendiul a fost anunțat la ora 01.05.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe întreaga suprafață a unei anexe și la două căpițe cu fân, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la vecinătăți. La aproximativ 50 de metri de incendiu, a fost găsită proprietara, în vârstă de 50 de ani, care era în stare de șoc și avea arsuri la nivelul membrelor inferioare și superioare. Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor medical, după care au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului județean.
Incendiul a fost lichidat la ora 4:45.
Au ars adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați și circa 1.500 de kilograme de fân.
„Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, se precizează în comunicatul pompierilor.






