Finanțare

FC Cetatea Suceava, “somată” să ajungă în divizia B



Finanțare: FC Cetatea Suceava, “somată” să ajungă în divizia B
Finanțare: FC Cetatea Suceava, “somată” să ajungă în divizia B

Echipa de fotbal FC Cetatea Suceava va beneficia din plin de finanțare din partea municipalității sucevene, dar numai dacă va ajunge în divizia B.
Acesta este principalul indicator de performanță trasat echipei de primarul Sucevei, Ion Lungu, în cadrul întâlnirii de marți dimineață, cu președintele clubului de fotbal, Dumitru Moldovan și antrenorul principal Marian Pană.
“Dacă echipa va reuși să promoveze în divizia B, îi asigur că vor beneficia la timp de toate finanțările necesare acestei activități sportive. Promovarea e cel mai bun indicator al performanței echipei. În caz contrar, vor primi doar o parte din banii prinși în buget pentru că nu vor mai avea prime de joc și vor avea penalități la contractele făcute”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Pentru anul acesta, Consiliul Local Suceava a aprobat alocare sumei de 15 miliarde de lei vechi pentru sprijinirea fotbalului, din care 5 miliarde de lei reprezintă suma preconizată a fi încasată din taxa de sport, impusă în urmă cu doi ani.



Recomandări

Aproape 200.000 de lei licitați pentru atribuirea locurilor de parcare de domiciliu la prima etapă a licitației organizate de Primăria Suceava

Eșec în negocierile dintre conducerile cluburilor Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului pentru formarea unei singure echipe