Cazuri parcă tot mai șocante de agresiune sexuală asupra copiilor ies la iveală periodic în județul Suceava, în special în zona de munte. Ultimul este cazul unei fete în vârstă de 12 ani, care ar fi fost abuzată sexual de o perioadă îndelungată, câțiva ani, de trei bărbați. Printre cei despre care sunt date că au profitat sexual de fată sunt tatăl și unchiul său, iar toți trei bărbații au fost puși sub control judiciar în cadrul unei anchete care mai are de stabilit detalii despre ce s-a întâmplat.
Pe data de 10 mai a.c., fata care nu a împlinit încă 13 ani, dintr-o comună limitrofă municipiului Vatra Dornei, a fost internată în regim de urgență la Centrul de Primire în Regim de Urgență a copilului abuzat, neglijat sau exploatat din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava, la solicitarea Poliției municipiului Vatra Dornei.
Fata a fost ridicată de urgență de acasă, în condițiile în care exista inclusiv suspiciunea că este însărcinată în urma abuzurilor sexuale. Din fericire, în urma testului de sarcină și a rezultatelor de la Serviciul Județean de Medicină Legală a reieșit faptul că aceasta nu este însărcinată, însă a fost confirmat cert faptul că a fost abuzată sexual. Având în vedere aceste certitudini înfiorătoare, adunate și cu celelalte probe din dosar, s-au demarat cercetări amănunțite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
Până la finalizarea cercetărilor, fata va rămâne în custodia celor de la Direcția de Protecție a Copilului Suceava. Minora este consiliată și beneficiază de un program de terapie pe o perioadă mai lungă.
Alți doi tați, puși sub acuzare recent pentru fapte groaznice asupra unor copii
Recent, polițiștii și procurorii dorneni au mai avut în cercetare două cazuri de agresiune sexuală în familie de o gravitate extremă.
Un tată este trimis în judecată pentru că și-ar fi violat fiul în vârstă de 6 ani. În acest caz, polițiștii dorneni au avut informația că un copil a fost dus la o clinică medicală de către bunica sa, pentru suspiciuni de viol. Anchetatorii au intrat pe fir și au stabilit că băiatul de 6 ani este orfan de mamă și în ultima perioadă a fost crescut de bunica sa. Tatăl său locuia și el în același imobil și stătea împreună cu fiul său la final de săptămână, în rest fiind plecat la muncă în pădure. Copilul a început să povestească cum este abuzat sexual de tatăl său. În acest caz, există și o condamnare, la 6 ani de închisoare a tatălui, însă sentința nu este definitivă.
Într-un alt caz, un dornean este acuzat că a întreținut de zeci de ori relații sexuale prin constrângere cu fiica concubinei sale. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au date despre comiterea a cel puțin 60 de acte sexuale, de la sfârșitul anului 2013, până înainte de Crăciunul anului 2018. Atunci, minora, care nu împlinise încă 14 ani, s-a plâns unei colege de școală și i-a spus prin ce trece de câțiva ani. Informația a ajuns și la urechile polițiștilor judiciariști dorneni, care au demarat imediat o anchetă. Fetița ar fi fost violată încă dinainte de a împlini vârsta de 7 ani. Și acest dosar este pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei.
Fapte groaznice
Fată de 12 ani, abuzată sexual de mai mulți ani. Tatăl și unchiul, printre cei anchetați






