Pildă creștină

Fapte trupești

CEA DINTÎI ESTE LINIȘTEA (ISIHIA) – sau petrecerea neîmprăștiată, ferită de orice grijă a vieții, ca astfel omul să poată, prin depărtarea de oameni și de împrăștieri, să fugă de zgomot și de cel ce umblă răcnind ca un leu căutînd pe cineva să înghită prin întîlnirile și prin grijile vieții, și să aibă o singură grijă, cum să placă lui Dumnezeu, și să-și facă sufletul neosîndit în ceasul morții.
A DOUA ESTE POSTUL CU MASURĂ sau a mînca o dată pe zi și nu pe săturate. Mîncarea să fie de un singur fel, din bucate modeste, care se găsesc fără bătaie de cap și pe care nu le poftește sufletul, decît dacă nu este altceva.
A TREIA ESTE PRIVEGHEREA CU MĂSURĂ – adică a avea jumătate de noapte pentru somn, iar jumătate pentru psalmodie și rugăciune, pentru suspine și lacrimi. Aceasta pentru ca prin postul și privegherea cu măsură trupul să se facă supus sufletului, sănătos și gata spre tot lucrul bun, iar sufletul să capete bărbăție și alinare, ca să vadă și să facă cele cuvenite.
A PATRA ESTE PSALMODIA SAU RUGĂCIUNEA TRUPEASCĂ – prin psalmi și îngenuncheri ca sa ostenească trupul și să smerească sufletul, ca să fugă vrăjmașii noștri draci, și să se apropie prietenii noștri îngeri și să cunoască omul de unde primește ajutor, ca nu cumva să se mîndrească din neștiință socotind că lucrurile sînt ale sale și să fie părăsit de Dumnezeu ca să-și cunoască neputința sa. (www.filocalie.ro)

Recomandări

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Decalog la sfințirea cea mare a apei la sărbătoarea Botezului Domnului, de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate
La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate

Rușii lipoveni din localitățile sucevene, dar și toți ortodocșii de stil vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie