Familiile atestate să adopte vor putea să verifice stadiul dosarului lor și să reclame probleme

Familiile atestate să adopte un copil vor putea să verifice oricând stadiul în care se află cererea și dosarul lor și vor putea să facă sesizări, reclamații sau sugestii, datorită unui sistem informatic care va fi dezvoltat printr-un proiect cofinanțat din Fondul European Dezvoltare Regională, informează Mediafax.Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a lansat, vineri, proiectul „Sistem informatic pentru Oficiul Român de Adopții – OR@”, a cărui implementare a fost preluată de la fostul Oficiu Român pentru Adopții, după desființarea acestuia.Președintele ANPDCA, Gabriela Coman, a explicat că sistemul informatic integrat ar urma să vină în sprijinul cetățenilor care doresc să adopte un copil, dar și al specialiștilor din protecția copilului, de la nivel local și central. Practic, softul va permite accesarea online a informațiilor privind procedura adopției, a numărului de copii declarați adoptabili, dar și a istoricului fiecărui copil, păstrând confidențialitatea datelor.

Recomandări

„Servicii comunitare pentru familii unite”, proiect de care beneficiază copii din Suceava, Fălticeni, Baia, Valea Moldovei și Dolhești

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, anunță că protecția și siguranța persoanelor vulnerabile vor fi prioritățile sale pentru noua sesiune parlamentară

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentara
Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu și-a stabilit prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentara