Muzeul de Istorie Suceava

Expoziția „Pierdută, uitată, necunoscută: Suceava periferiilor”

Suceava periferiilor
Suceava periferiilor

La Muzeulde Istorie Suceava va avea loc vineri, 23 noiembrie, la ora 11.45, vernisajul expoziției documentare cu genericul „Pierdută, uitată, necunoscută: Suceava periferiilor”.
Expoziția de fotografie (autorul proiectului este istoricul dr. Mihai-Aurelian Căruntu) prezintă publicului o față mai puțin cunoscută a orașului, care a dispărut în cea mai mare parte ca urmare a sistematizării urbane din perioada comunistă.
Orașul nostru a cunoscut de-a lungul timpului o permanentă transformare urbanistică ce a făcut să dispară, mai ales din perimetrul centrului istoric, arhitectura tradițională caracteristică vechiului târg al Sucevei. Sub presiunea continuă a expansiunii pe verticală a noilor tipuri de locuințe, vechiul spațiu de locuire a dispărut sau, în cel mai fericit caz, s-a redus dramatic, sărăcind localitatea de un fond arhitectural cu valoare uman-sentimentală inestimabilă.
Aspectul de odinioară al localității a supraviețuit, sporadic, la periferie, unde s-au conservat o serie de locuințe mai mult decât centenare, parte dintre ele aflate sub protecția legislației în vigoare privind patrimoniul imobil.
O serie de fotografii cu locuințe din prezent constituie o pledoarie pentru o nouă optică în ceea ce privește reevaluarea și protejarea patrimoniului arhitectural, atât cât a mai rămas neafectat de tentația modernizării.

Recomandări

Muzeul Național al Bucovinei caută fotografii și amintiri din comunitate despre vechea Prefectură din Suceava

Emil Ursu: „Expoziția Ștefan Luchian de la Suceava reprezintă un moment istoric, este singura din România organizată în acest an”