Expoziția de pictură „Simfonia Florilor”, realizată de Grațiela Țurțu, la Biblioteca Bucovinei

Expoziția de pictură „Simfonia Florilor”

Vernisajul expoziției de pictură „Simfonia Florilor”, expoziție realizată de Grațiela Țurțu, va avea loc vineri, 23 mai 2025, la ora 13:00, la Galeria Bibliotecii Bucovinei (Hol, Etajul I, Corp A). Prezintă: drd. Delia Leizeriuc.
Grațiela Țurțu s-a născut în comuna Valea Moldovei, este de profesie economist, cu preocupări multiple pe tărâmul cultural-artistic, pasiuni puse în valoare doar de câțiva ani. Astfel, începând cu anul 2015 i s-au publicat șase cărți de proză, precum și alte texte, apărute în antologii literare și Metamorfoze.
De asemenea, în anul 2023 a obținut Premiul I la Concursul național de poezie „Rezonanțe Udeștene”. Este membră a Clubului de Inițiativă Literară din anul 2016, a Cenaclului Transfrontalier „Mașina cu poeți” și membră fondatoare a asociației cultural-educative ACCES. Din anul 2021 este membră a Societății Scriitorilor Bucovineni.
Grațiela Țurțu este pasionată și de artele plastice, realizând atât picturi de icoane în stil bizantin, cât și tablouri cu tematică diversă, folosind mai multe tehnici de lucru. Până acum a participat la șapte expoziții de grup și o expoziție personală.

Grațiela Țurțu
Grațiela Țurțu
Expoziția de pictură „Simfonia Florilor”
Expoziția de pictură „Simfonia Florilor”

Recomandări

„Comorile Călimanilor”, o expoziție de pictură pe lemn care aduce frumusețea muntelui la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei

Expoziția de caricatură „100 de valori românești”, semnată de artistul Ovidiu Stanciu, la Muzeul de Istorie

Expoziția de pictură și grafică „Un alt început…”, semnată de Viorica – Lidia Vargan, la Centrul Cultural „Bucovina”