Etica medicală creștină (II)

Împotriva moralei creștine sunt și cei care cred că aceasta ar conține zone arhaice și că teologia morală continuă să inspire mentalități învechite privind sexualitatea, procreația, familia sau ultima etapă a vieții. Creștinii ar fi victimele unor prejudecăți conservatoare, fundamentaliste. Pentru aceștia, liberalizarea moralei ar fi o manieră de a răspunde chestiunilor ridicate de femei, de tineri, de persoanele ce se află la sfârșitul vieții, oferindu-le dreptul să decidă ei înșiși pentru ei, nu societatea sau familia. Din nefericire, decizia în aceste cazuri aparține unor persoane care sunt indiferente sau n-au nici o convingere religioasă despre vocația și destinul omului, despre „dincolo de moarte”.
Disciplina morală nu se poate realiza fără un spațiu familial, eclezial și social. Familia este un alt „pământ bun” în care se cultivă semințele Evangheliei, fiind celula în care se asigură continuitatea vieții.
Grija pastorală pentru familie este capitală. În primul rând prin consolidarea „unirii nunții”, a integrității comuniunii dintre soți. Avortul, divorțul – distructiv pentru educația copiilor -, concubinajul se practică adeseori sub presiunea soțului. În al doilea rând, au apărut situații noi care necesită asistența socială particulară: familii monoparentale, mame singure cu copii din părinți biologici diferiți, tineri obligați să părăsească satele, femei victime ale violentei conjugale, fără adăpost, care muncesc în afară de cămin, copii lipsiți de învățământ, educație și sănătate, victime ale incestului și pedofiliei. Fidelitatea și co-responsabilitatea soților sunt indispensabile într-o familie creștină. Iar când părinții au eșuat, trebuie să intervină instituțiile medicale și statul care apăra de drept cauza copiilor, mamelor și familiilor.
Pr. Prof. Dr. Ion Bria