„Am cugetat mult la această întâlnire, pe care n-am povestit-o nimănui. Cred că am descoperit cheia. Întâlnirea a fost reală, dar celălalt a stat de vorbă cu mine doar în vis și așa se face că m-a putut uita.
Celălalt m-a visat, dar nu m-a visat în mod riguros.” – Jorge Luis Borges
Continuă să faci ce îți dictează conștiința. O zi fundamentală pentru mine: 17 mai 2024. În acel moment simțeam cum ieșisem din timp pentru câteva ore. Existența mea nu se mai învârtea în jurul iluziilor sau al plăcerilor de moment. Simțeam cum arta avea un efect înălțător asupra mea.
Ajunsesem mai devreme în spațiul în care urma să expun, pentru un public larg, frânturi din mine. Ego sum qui sum, mărturisesc latinii. Din acea zi am început să realizez faptul că nu există un șablon pentru a atinge succesul: trebuie doar să fii împăcat cu tine însuți.
Cred că cel mai important este să îți lași timp. Am găzduit un vernisaj care a contat și pentru ceilalți. Am fost întâmpinată de fețe cunoscute, printre care și colegi de liceu, iar atmosfera era plină de bucurie.
Rolul artei? Te schimbă. Ajungi să renaști precum Pasărea Phoenix, să te regăsești și să te formezi. Te face mai frumos, mai răbdător și ajungi să vezi frumusețea în adevăratul sens al cuvântului. De aceea, arta te deschide. Ajungi să vezi frumosul în adevăratul sens al cuvântului. Te dedublezi într-un univers perfect. Toată lumea este egală atunci când admiră o operă de artă.
Arta este un suport pentru viață. Cu toate că unii profesori au contestat alegerea mea de a-mi expune lucrările, eu nu m-am lăsat doborâtă de părerile celorlalți.
Experiența de a aprecia arta plastică este la fel de importantă precum lectura. Nu poți îmblânzi literele sau culorile, dar le poți aprecia. Ce ar fi întreaga viață fără culoare? Un spațiu monoton, desprins din poeziile poetului George Bacovia. Te dezici de tine dacă nu apreciezi arta cuiva din pricina creatorului, a artistului. Important este să redescoperi, prin artă, frumosul.
După o scurtă prezentare a temei expoziției mele, fiecare invitat a început să vorbească pe rând, iar la final mi-am exprimat și eu opinia. Tema centrală este cea a sincerității, reflectată cel mai bine prin ochi, „cea mai apropiată parte de creier” – Tudor Arghezi. Consider că sintagma „ochii sunt oglinda sufletului” nu este deloc un clișeu, ci un aspect care se reconfirmă de fiecare dată.
Privirea unui cunoscut sau a persoanei iubite valorează infinit într-o situație controversată. Cauți să te refugiezi în celălalt, să încerci să-l înțelegi, să-i fii liniște, o sursă de reîncărcare spirituală, iar acea ființă îți spune, pe un ton sobru: „În proporție de șaptezeci la sută, mă acaparezi.” Dar prin ochi nu există filtru. Se pot citi supărarea, vanitatea, orgoliul, frica, lașitatea și neîncrederea.
Privirea celuilalt ajunge să devină o formă de reechilibrare, mai bine zis, o ușoară formă de catharsis. Te încarci cu energie pozitivă, sperând că efectul întâlnirii cu celălalt va persista întotdeauna. Dar știi, înăuntrul tău, că nu îți dorești acest fapt: să te vezi mereu prin ochii altcuiva, pentru că astfel ajungi să greșești.
Vernisajul a continuat, iar eu am discutat și cu apropiații mei. Prăjiturile dispăruseră deja de pe masa din hol. Mărturisesc că a fost o experiență plină de fericire pură.
La finalul vernisajului, am fost bucuroasă să văd că o colegă din liceu se îndrepta spre Biblioteca Județeană pentru a vedea lucrările mele expuse acolo. Am aflat ulterior că și-ar fi dorit să participe, însă avea ore în momentul în care s-a vernisat expoziția.
Astfel, fiecare lună mai reprezintă o oportunitate de a mă îmbunătăți pe mine însămi și relațiile cu cei din jur. Ochii rămân „sinceri”, așa cum i-am numit deja în titlul expoziției mele, liantul spre liniște interioară și spre numeroase bucurii.
30 % din timp visez
Străbătut paradisul emoțiilor sincere – fără minciună, vanitate și indiferență
Dar apoi
Am acceptat realitatea așa cum este.
Bianca NATI
