Noutate

E.ON Gaz România facturează gazele naturale în unități de energie

Începând cu 1 iulie, E.ON Gaz România a trecut la facturarea gazelor naturale consumate în unități de energie, sistem implementat deja în majoritatea țărilor europene. Schimbarea constă în trecerea de la facturarea în funcție de volumul gazelor naturale consumate (lei/1000 mc), la facturarea în funcție de conținutul de energie, facturarea fiind făcută în lei/MWh.
Conținutul de energie al gazelor naturale este determinat de puterea calorifică a acestora, adică cantitatea de căldură degajată prin arderea unui metru cub de gaze naturale și este exprimată în kWh/mc.
Volumul gazelor naturale consumate va fi determinat ca și până în prezent pe baza citirii contoarelor de gaz existente, care vor rămâne în funcțiune.
Determinarea puterii calorifice a gazelor naturale se face conform regulamentului în vigoare emis de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„E.ON Gaz România are o imagine clară asupra puterii calorifice superioare a gazelor livrate consumatorului final, facturarea gazelor naturale fiind realizată în baza informațiilor referitoare la puterea calorifică a gazelor naturale, comunicate de către operatorul de transport/operatorul de distribuție. Contravaloarea consumului de energie se calculează aplicând la cantitatea de energie consumată prețul final reglementat de ANRE. Noul sistem de facturare este echitabil pentru toți consumatorii de gaze naturale care astfel vor plăti ceea ce-i interesează: energia consumată și nu volumul de gaze”, a declarat purtătorul de cuvânt Franciska Zsigmond, Departament Relații Publice și Comunicare, E.ON Gaz România S.A.

Recomandări

Deputatul AUR Florin Pușcașu susține că securitatea energetică a României este în declin din cauza importurilor masive

Deputatul AUR Florin Pușcașu susține că securitatea energetică a României, în declin din cauza importurilor masive
Deputatul AUR Florin Pușcașu susține că securitatea energetică a României, în declin din cauza importurilor masive

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Deputatul Florin Pușcașu atrage atenția că românii suportă din ce în ce mai greu prețul exorbitant al energiei

Deputatul Petru Negrea acuză „monopolul utilităților”, prin care românii sunt obligați să plătească din buzunar rețelele giganților privați