Pentru două luni

Emil Havriliuc a fost validat în funcția de consilier județean

Directorul Ansamblului Ciprian Porumbescu, Emil Havriliuc, a fost validat, ieri, în funcția de consilier județean, din partea PSD. Consilierii județeni suceveni au validat mandatul lui Havriliuc, acesta urmând să ocupe această funcție pentru o perioadă de doar două luni de zile, în condițiile în care pe 1 iunie 2008 vor avea loc alegerile pentru desemnarea noilor consilieri județeni suceveni.
Emil Havriliuc i-a luat locul lui Daniel Drăgoi, cel care a demisionat din deliberativul județean după ce a plecat din PSD pentru a se înscrie în PD-L.
Ca și consilier județean, Havriliuc își va desfășura activitatea în cadrul comisiei pentru învățământ, cultură, cercetare științifică, sănătate, protecție socială și protecția copilului (comisie de bază) și în comisia pentru tineret, sport, turism (comisie secundară).

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

„Dacă nu vă implicați, alții vor lua decizii pentru voi!”, le-a transmis Gheorghe Șoldan tinerilor suceveni

Deputatul Petru Negrea după ce Eugen Tomac a fost propus pentru funcția de premier: „Democrația nu poate funcționa prin impunerea unor soluții care nu au primit validarea electoratului”