Elevii Școlii Gimnaziale Zamostea, vestitori ai Nașterii Domnului

Colindele sunt „aur, smirnă și tămâie, izvorâte din inimi și purtate pe buze, ca daruri și ofrande aduse Pruncului Iisus”.
Sărbătorile iernii sosesc cu multe tradiții de Crăciun legate de colindat, un obicei care ne aduce mai aproape unii de alții și răspândește multă bucurie.
În murmur de rugăciune și colinde ne-am așezat inimă lângă inimă și suflet lângă suflet.
„Emoție, eleganță, tradiție, mireasmă de bucurie și frumos. Așa pot defini acest program. Dar când toate acestea sunt încununate de glasul dulce al colindelor, atmosfera nu poate fi decât de vis”.
Mulțumim părintelui Ostaficiuc Vasile, de la Parohia Sfântul Dumitru din Nicani, cel care a dat viață acestui cor și care ne-a adus împreună pentru împlinire.
Părintele Ostaficiuc este un înger trimis între copii, ca să-i călăuzească pe drumul inimii, care ne ghidează pașii, gândurile și faptele spre Cel care este Calea, Adevărul și Viața.
Elevii sunt niște bucovineni autentici, talentați, care promovează neobosind, tradiția noastră străbună. Cât despre bucuria pe care am transmis-o tuturor cadrelor didactice, funcționarilor publici de la Primăria Zamostea rămân amintirile, cu emoțiile lor, de toate felurile. Mici și mari, Dumnezeu să vă răsplătească osteneala și dragostea pentru ZAMOSTEA! Să vă găsească sărbătorile de iarnă cu tihna cea de altădată! Mulțumim pentru povestea scrisă cu multe inimi”, a spus prof. Cojocariu Ioana-Maria, consilierul educativ și coordonator al grupului de elevi.

Elevii Școlii Gimnaziale Zamostea, vestitori ai Nașterii Domnului
Elevii Școlii Gimnaziale Zamostea, vestitori ai Nașterii Domnului
Elevii Școlii Gimnaziale Zamostea, vestitori ai Nașterii Domnului
Elevii Școlii Gimnaziale Zamostea, vestitori ai Nașterii Domnului
Elevii Școlii Gimnaziale Zamostea, vestitori ai Nașterii Domnului
Elevii Școlii Gimnaziale Zamostea, vestitori ai Nașterii Domnului

Recomandări

Ora Pământului 2026, marcată prin implicare și sensibilitate la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava

Lecție vie de slujire – Vizita elevilor jandarmi la Centrul filantropic și de întrajutorare creștină „Acoperământul Maicii Domnului” de la Mănăstirea Bogdănești

Bucuria mărțișorului, împărtășită de preșcolarii Grădiniței „Așchiuță” și elevii Școlii Nr. 1