Până la finele anului

Elevii își pot nominaliza profesorii la Premiile Mentor pentru Excelență în Educație

Trofeul Mentor
Trofeul Mentor

Elevii suceveni își pot înscrie profesorii preferați în cursa pentru câștigarea Premiului Mentor pentru Excelență în Educație, distincție anuală care se acordă acelor dascăli sau antrenori care au descoperit și au lansat tinere talente și le-au sprijinit primii pași atât intelectual, cât și moral.
Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă de 8.000 de lei.
Nominalizările se depun până la 31 decembrie 2022.
Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copiii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați dascălii a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale.
„Odată cu începerea noului an școlar întoarcem atenția și privirea către acei profesori, antrenori, mentori care au avut și au un rol important în viața discipolilor lor. Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație”, au transmis organizatorii.
Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu, cât și în numele unui grup.
Detalii și formular de nominalizare se găsesc pe site-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor
Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului 2023 la sala Amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național București. Programul este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile asigurate de Compania MOL România.
Patru laureați din județul Suceava
Printre laureații acestui proiect se numără și patru profesori din județ – 2019 – Elena Erzilia Țîmpău, antrenor de atletism; 2015 – Marcel Porof, profesor de geografie la Colegiul „Nicu Gane” Fălticeni; 2014 – Daniela Ceredeev, profesor de limbă și literatură română la Liceul Tehnologic din Moldovița; 2013 – Romeo Bolohan, profesor la Liceul Tehnologic Dumbrăveni.

Recomandări

Educația de la sat, premiată la Fălticeni. Laureați ai Galei „Excelența în educația din mediul rural” 2026

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”
Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”