Elevii din Dorna Candrenilor, ambasadori ai valorilor europene, recompensați cu Premiul I la București

Premiul I pentru echipa din Dorna Candrenilor

O echipă de elevi și profesori ai Liceului Tehnologic Dorna Candrenilor s-au întors cu premiul I, la categoria liceu, în cadrul Conferinței Naționale eTwinning, în căreia au fost celebrate performanța și creativitatea comunității eTwinning din România.

Evenimentul s-a desfășurat la București, în perioada 17-18 ianuarie.

În cadrul conferinței au fost premiate 23 de proiecte care s-au remarcat prin abordări inovatoare, colaborare europeană autentică și un impact real asupra procesului educațional.

Echipa suceveană a fost laureată pentru proiectul „Bridge to European Values”, realizat sub coordonarea prof. Simona Nicoleta Haja.

Premiul I pentru echipa din Dorna Candrenilor
Premiul I pentru echipa din Dorna Candrenilor

„Proiectul a avut ca obiectiv dezvoltarea competențelor civice și a conștiinței europene în rândul elevilor, prin promovarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene: demnitatea umană, libertatea, egalitatea, solidaritatea, cetățenia și justiția.

Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu unități școlare din Turcia, Croația, Franța, Italia, Irlanda, Azerbaidjan, valorificând colaborarea internațională ca strategie educațională, plasând elevii în centrul procesului de învățare, în rol de participanți activi și cocreatori”, au menționat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean.

Un exemplu de activitate practică din proiect este „Puzzle-ul valorilor europene”, în cadrul căreia elevii au realizat piese de puzzle ce reprezentau valori europene, utilizând simboluri și mesaje proprii.

Piesele au fost ulterior reunite într-un produs comun, facilitând reflecția asupra unității în diversitate și a drepturilor civice.

Premiul I pentru echipa din Dorna Candrenilor
Premiul I pentru echipa din Dorna Candrenilor

O a doua activitate relevantă este „Carta valorilor europene în școala noastră”, prin care elevii au identificat situații concrete din viața școlară în care valorile europene pot fi aplicate și au formulat reguli și principii comune, integrate într-un document colaborativ realizat împreună cu partenerii internaționali.

Impactul proiectului se reflectă în dezvoltarea competențelor de cooperare, comunicare interculturală și responsabilitate civică ale elevilor, precum și în consolidarea dimensiunii europene a educației la nivel instituțional.

„Premiul obținut confirmă calitatea demersului educațional și relevanța formativă a activităților desfășurate, reflectă munca, implicarea și profesionalismul cadrelor didactice și ale elevilor care transformă ideile în experiențe de învățare valoroase”, au mai spus cei de la IȘJ.

Elevii din Dorna Candrenilor, ambasadori ai valorilor europene, recompensați cu Premiul I la București
Premiul I pentru echipa din Dorna Candrenilor
Elevii din Dorna Candrenilor, ambasadori ai valorilor europene, recompensați cu Premiul I la București
Premiul I pentru echipa din Dorna Candrenilor
Elevii din Dorna Candrenilor, ambasadori ai valorilor europene, recompensați cu Premiul I la București
Premiul I pentru echipa din Dorna Candrenilor

Recomandări

Andreea Bahan din Solca, locul I și punctaj maxim la fizică, la Concursul „Ştefan Hepites”, București

Primăria Dorna Candrenilor a început lucrările la piscinele exterioare de la complexul balneoclimateric din comună

Elevii suceveni, conectați la informații și oportunități prin canalul Opportunity Hub, lansat de Consiliul Elevilor

„Tous ensemble pour fêter la francophonie” pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca