Elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Suceava au obținut numeroase premii la Concursul Național ”Tradiții și Creativitate” Iași

Elevi suceveni premiați
Elevi suceveni premiați

Elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Suceava, alături de alți elevi din zona Moldovei și nu numai, s-au confruntat sâmbătă în ediția a VI-a a Proiectului Național „Tradiții și Creativitate” desfășurat la Colegiul Tehnic „Ion Holban” din Iași.
La concurs au participat elevi din clasele a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-a, pe domenii tehnice și pe ani de studiu. De la unitatea școlară suceveană au participat 9 elevi însoțiți de 3 cadre didactice.
În urma susținerii probelor de concurs, cei mai buni elevi din competiție au fost premiați. Elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Suceava au obținut următoarele rezultate
1. Textile – pielărie:
Locul I – Purșega Ana Maria, prof. îndrumători Nicoleta Croitoriu/Mahalu Carmen
Locul III – Nemesniciuc Petruța, prof. îndrumători Mahalu Carmen/Filipiuc Camelia
2. Construcții:
Locul I – Dediu Andrei, prof. îndrumător Țîmpău Diana
Locul I – Havriliuc Alexandru, prof. îndrumător: Silvia Mujdei
Locul II – Raicu Gheorghe, prof. îndrumător Silvia Mujdei
Locul III – Băcilă Nicolae Traian, prof. îndrumător Țîmpău Diana
3. Mecanică:
Locul I – Șerban Ciprian, prof. îndrumător Irimia Ovidiu
Locul II – Botez Andrei, prof. îndrumător Irimia Ovidiu
Locul III – Spoială Andrei, prof. îndrumător Irimia Ovidiu

Elevi suceveni premiați
Elevi suceveni premiați
Elevi suceveni premiați
Elevi suceveni premiați

Recomandări

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Premiul I pentru eleva Florentina Burian, de la Colegiul „Ciprian Porumbescu”, la Insieme Music Festival

Eleva Florentina Burian a câștigat trei premii la Concursul Național „Primăvara Artelor”, desfășurat la Bacău

Elevi hipoacuzici din toată țara au participat, la Bivolărie, la Concursul „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare”