Fotbal

Echipele de Liga a III-a sucevene se antrenează pe unde apucă

Condițiile meteorologice din ultima perioadă au dat complet peste cap programul de pregătire și calendarul de meciuri amicale al grupărilor Rapid și Sporting, cele două reprezentante ale județului Suceava în eșalonul al treilea. Din dorința de a proteja gazonul de pe Areni, Rapid și Sporting au jucat și s-au antrenat pe unde au putut în această iarnă, soluția de avarie reprezentând-o de fiecare dată balonul de la Universitate. Rapid și Sporting ar fi trebuit să se confrunte într-un meci test chiar astăzi, numai că oficialii celor două grupări nu au găsit încă un teren care să poată găzdui în condiții decente partida. „N-are rost să intrăm pe Areni și să facem gazonul varză cu doar o săptămână jumătate înainte de startul returului. La Ițcani nu se poate juca deoarece suprafața terenului este acoperită de gheață și nu vrem să punem în pericol integritatea fotbaliștilor. Ne-am interesat și de situația terenurilor din Salcea și Șcheia și am înțeles că nici acolo nu putem juca în condiții cât de cât normale”, a declarat antrenorul principal al celor de la Sporting, Claudiu Sevaciuc. Din cauza terenurilor impracticabile sunt în pericol și partidele amicale pe care cele două formații le au programate pentru sfârșitul acestei săptămâni, cu Cetatea Târgu Neamț și cu FCM Dorohoi, care se vor ultime repetiții înaintea startului sezonului de primăvară, care este programat pentru data de 9 martie.

Recomandări

Șoimii Gura Humorului și Cetatea Suceava abordează etapa a treia din play-off de pe primele două poziții ale clasamentului

„Magiun” a asistat pe viu la derbiul Șoimii – Cetatea și are o sugestie pentru conducerea celor două cluburi