Donație

Echipamente speciale de protecție pentru salvatorii SMURD din partea E.ON

E.ON România a făcut o donație importantă echipelor de salvatori SMURD din Suceava și din alte șase județe (Botoșani, Iași, Alba, Mureș, Covasna și Brașov), constând în 320 de echipamente speciale de protecție, consolidând astfel parteneriatul cu Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD).
Aceste echipamente sunt destinate noilor echipe de intervenție înființate în județele menționate, precum și înlocuirii echipamentelor uzate. Printr-un comunicat de presă, E.ON informează că „peste 100 de echipaje de prim-ajutor de pe ambulanțele SMURD vor fi dotate cu aceste echipamente de protecție pentru a interveni în siguranță în situații de urgență. Prin această acțiune, E.ON își consolidează parteneriatul strategic cu SMURD început în urmă cu șase ani, când a fost printre primele companii private care s-au implicat în susținerea directă a activității acestui serviciu de urgență”. Sprijinul acordat de E.ON în toți acești ani depășește suma de 380.000 de euro, banii fiind destinați finanțării de proiecte importante de dezvoltare ale SMURD.
Parteneriat
În urma parteneriatului cu SMURD, angajații E.ON beneficiază de cursuri de prim-ajutor și instruire pentru cazurile de intervenție de urgență. Frank Hajdinjak, director general al E.ON România, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că „profesionalismul și performanțele personalului SMURD sunt binecunoscute și sunt demonstrate prin miile de vieți salvate de la înființarea sa. Parteneriatul este doar una dintre modalitățile prin care Grupul E.ON încearcă să contribuie la sănătatea comunităților locale unde activează”.
Fondatorul SMURD, doctorul Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătății și Familiei, a completat că „aveam mare nevoie de aceste echipamente, întrucât SMURD este un serviciu în continuă expansiune și aproape lunar punem bazele a noi echipe de intervenție. De aceea, sprijinul venit din partea Grupului E.ON ne ajută să beneficiem de o protecție sporită prin intermediul acestor echipamente speciale”.
E.ON acoperă 20 de județe în partea de nord a țării
Grupul E.ON în Româniaeste activ pe piața de energie locală în domeniile furnizării și distribuției de gaze naturale și energie electrică, deservind 2,9 milioane de clienți. Aria de activitate a companiilor E.ON acoperă 20 de județe în partea de nord a țării. Compania platformă, E.ON România, deține un pachet de 51% din acțiuni la fiecare din companiile E.ON Energie România, E.ON Gaz Distribuție și E.ON Moldova Distribuție, precum și 100% din acțiunile companiei E.ON Regenerabile România.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Auchan.ro sărbătorește 9 ani de cumpărături online: 10 milioane de produse livrate către clienți doar anul trecut