Buget de austeritate

Echipa de fotbal a Sucevei trebuie să obțină performanță cu bani puțini



Fotbaliștii suceveni vor trebui să obțină rezultate cât mai bune și să se salveze de la retrogradare, chiar dacă bugetul de care vor dispune va fi mai mic decât în alți ani.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că și anul acesta municipalitatea va continua să susțină financiar echipa de fotbal Cetatea Suceava, dar că vor trebui respectate o serie de măsuri trasate încă de anul trecut.
„ Sperăm să ne putem salva de la retrogradare, mai ales în actuala conjunctură, în care s-a mai retras o echipă – Știința Bacău. Am avut discuții cu cei de la conducerea clubului, să punem în practică cele stabilite principial la finele anului trecut, să facem echipa cu cât mai mulți jucători locali. Anul acesta și bugetul echipei de fotbal va fi unul de austeritate. Eu sper să facem performanță și să ne salvăm de la retrogradare cu bani puțini și cu jucători locali”, a afirmat edilul sucevean, care a anunțat că lotul echipei de fotbal se va întruni în data de 12 ianuarie, iar în data de 28 ianuarie va pleca într-un stagiu de pregătire de minim 10 zile la Vatra Dornei.



Recomandări

Ghiță Păcurariu, omul legat 15 ani de echipa națională de fotbal a României, se mulțumește în prezent cu meciurile de pe Areni

RC Gura Humorului a intrat în săptămâna debutului în prima ligă de rugby – emoții și câteva nume noi pentru meciul cu Dinamo

RC Gura Humorului a intrat în săptămâna debutului în prima ligă de rugby – emoții și câteva nume noi pentru meciul cu Dinamo
RC Gura Humorului a intrat în săptămâna debutului în prima ligă de rugby – emoții și câteva nume noi pentru meciul cu Dinamo