LA RÂND

După Figo, și Ronaldo este ofertat de arabi



Gruparea Al Ittihad a confirmat că a făcut o ofertă clubului Real Madrid pentru atacantul brazilian Ronaldo, informează AFP, citând un oficial saudit. „Este adevărat, noi am prezentat o ofertă pentru Ronaldo pe trei ani. Așteptăm un răspuns al clubului spaniol dintr-un moment în altul”, a declarat oficialul saudit, citat sub acoperirea anonimatului. El a precizat că valoarea transferului s-ar ridica la 25 de milioane de dolari. „Noi oferim șapte milioane Realului și 18 milioane lui Ronaldo pentru durata contractului, adică șase milioane pe an”, a spus oficialul menționat. Responsabilul echipei saudite a confirmat astfel informația din cotidianul As, conform căreia Al Ittihad i-a făcut o ofertă lui Ronaldo, fiind pregătită să ofere Realului 20 de milioane de euro. Un alt jucător european, mijlocașul portughez al echipei Internazionale Milano, Luis Figo (34 de ani), a semnat un contract de un an cu Al Ittihad, începând din 1 iulie 2007, pentru o valoare de 4,5 milioane de euro.



Recomandări

Investiții de peste 72 de milioane de euro în educație, mobilitate urbană, eficiență energetică, spații verzi și turism în municipiul Suceava

Continuă înscrierile la Școala Postliceală Sanitară. Nouă specializări căutate pe piața muncii, în oferta instituției

Continuă înscrierile la Școala Postliceală Sanitară. Nouă specializări căutate pe piața muncii, în oferta instituției
Continuă înscrierile la Școala Postliceală Sanitară. Nouă specializări căutate pe piața muncii, în oferta instituției

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”