Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, condamnat la șapte ani de închisoare

Tribunalul București a decis joi condamnarea lui Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, la șapte ani de închisoare pentru evaziune, delapidare și spălare de bani, hotărârea nefiind definitivă, informează Mediafax.
Tribunalul București a decis condamnarea, în prima instanță, la șapte ani de închisoare pentru Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesionite de Fotbal, în dosarul în care a fost trimis în judecată în anul 2014, alături de peste 40 de persoane.
Potrivit deciziei, Dumitru Dragomir este obligat să plătească în solidar cu alte două părți din dosar, despăgubiri de 1.300.320 de lei iar împreuna cu aceleași două părți dar și cu LPF 12.102.648 de lei. Hotărârea poate fi atacată cu apel.
Fostul șef al LPF, Dumitru Dragomir, a fost trimis în judecată, alături de peste 40 de persoane, pentru evaziune, delapidare și spălare de bani, cu un prejudiciu de circa 5,4 milioane de euro, Dragomir fiind acuzat și de nereguli în legătură cu vânzarea drepturilor TV pentru meciuri de fotbal.

Recomandări

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Mandate de arestare prelungite pentru doi suceveni acuzați de trafic de droguri de mare risc. Unul are deja o condamnare la 6 ani de închisoare

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar