Dumitru Davidel, sărbătorit și în redacția Monitorului de Suceava, la frumoasa vârstă de 88 de ani

Maistrul militar principal în retragere Dumitru Davidel a împlinit frumoasa vârstă de 88 de ani, având parte de o zi plină, în care oamenii care îl respectă pentru ceea ce a făcut și face pentru eroi nu l-au uitat.

Davidel a început ziua de 8 octombrie în studioul Intermedia TV, la matinalul televiziunii, după care a fost și invitatul Monitorului de Suceava.

Redacția i-a pregătit venerabilului un tort și multe felicitări și urări de bine.

Dumitru Davidel, sărbătorit și în redacția Monitorului de Suceava, la frumoasa vârstă de 88 de ani
Dumitru Davidel, sărbătorit și în redacția Monitorului de Suceava, la frumoasa vârstă de 88 de ani

Emoționat, Dumitru Davidel a arătat că a rămas și la această vârstă un om ancorat în realitate, care are ceva de spus și o face cât trebuie și în contextul care trebuie.

În 2025, sunt 70 de ani de când Dumitru Davidel a depus jurământul de militar și mai bine de 30 de ani de când, ieșit la pensie, a decis să se dedice cinstirii eroilor.

Neobosit, acesta a ridicat sau renovat numeroase monumente ale eroilor din județ și din afara lui, de multe ori din pensia proprie, după cum bine știu și cei din familia sa.

Eroul pe care îl poartă în inimă în mod deosebit este Ion Grosaru, din Păiseni – Cornu Luncii, militarul care a murit în misiune în Irak, în 2007, asigurând evacuarea colegilor săi dintr-un TAB în flăcări, din păcate fără a se mai salva și pe el.

Și la 87 de ani, în această vară, Davidel a mers pe dealul Coșna din județul Bacău, acolo unde a căzut, în 1917, eroul Ion Grămadă de la Stroiești, alături de mulți alți ostași români, în crâncenele lupte din Primul Război Mondial.

Dumitru Davidel, sărbătorit și în redacția Monitorului de Suceava, la frumoasa vârstă de 88 de ani
Dumitru Davidel, sărbătorit și în redacția Monitorului de Suceava, la frumoasa vârstă de 88 de ani

Davidel și primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, au găsit inclusiv crucea lui Ion Grămadă din cimitirul internațional al eroilor din Târgu Ocna, în care au fost depuse osemintele lui Ion Grămadă, aduse ulterior, în 1926, în Cimitirul Pacea.

Nu putem decât să îi urăm sănătate și putere și în continuare lui Dumitru Davidel, care mai nou se bucură și de un nepot, căruia speră să îi lase moștenire ”comoara” sa, emblemele și distincțiile înalte pe care le-a primit de-a lungul anilor, ca militar activ, în misiuni, și mai recent, în calitate de militar în retragere, neobosit implicat în activitățile de comemorare a eroilor.

Dumitru Davidel, sărbătorit și în redacția Monitorului de Suceava, la frumoasa vârstă de 88 de ani
Dumitru Davidel, sărbătorit și în redacția Monitorului de Suceava, la frumoasa vârstă de 88 de ani
Dumitru Davidel, sărbătorit și în redacția Monitorului de Suceava, la frumoasa vârstă de 88 de ani
Dumitru Davidel, sărbătorit și în redacția Monitorului de Suceava, la frumoasa vârstă de 88 de ani

Recomandări

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa

Un sucevean reclamă că a fost jignit și instigat la violență de personalul de la intrarea în sediul DSP Suceava

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță