Drumurile județene, aeroportul, spitalul, sportul și obiectivele turistice, finanțate cu prioritate din banii județului

Consilierii județeni au aprobat vineri, în unanimitate, bugetul Consiliului Județean Suceava, din care mai mult de jumătate este alocat cheltuielilor de dezvoltare.
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, și administratorul public al județului, Cezar Ioja, au explicat că este „un buget realist”, destinat asigurării unor servicii publice de calitate, finanțării pentru proiectele în curs de implementare, finanțării unor proiecte noi și constituirii unui fond de 10 milioane de lei pentru situații de urgență.
Veniturile Consiliului Județean Suceava pentru anul în curs au fost estimate la aproximativ 762 de milioane de lei, în timp ce cheltuielile, prognozate pe baza solicitărilor instituțiilor subordonate, a necesarului pentru aparatul propriu și a excedentului rămas disponibil de anul trecut, sunt estimate la 802,8 milioane de lei. Din această sumă, aproape 420 de milioane de lei, adică mai mult de 52%, sunt cheltuieli de dezvoltare.
Investițiile considerate prioritare pentru finanțare sunt cele de reabilitare și modernizare a drumurilor județene (peste 310 milioane de lei); finalizarea punctului de operare aeromedicală de la Câmpulung Moldovenesc; lucrările necesare instalării noului sistem ILS, marcaj și balizare la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava; lucrările pentru asigurarea utilităților la Palatului Administrativ; finalizarea punctului de belvedere tip Skywalk de pe Piatra Șoimului – Rarău; reabilitarea clădirii Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Suceava; realizarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare la Aeroportul „Ștefan cel Mare” și la Parcul Industrial Bucovina I, cu finanțare prin Programul Anghel Saligny; întocmirea documentațiilor și expertizelor necesare pentru terminalul 3 și pentru un terminal cargo la aeroport.
De asemenea, administrația județeană intenționează să construiască un centru salin de terapie, agrement și relaxare la Cacica și un aqua park la Slatina.
La acestea se mai adaugă întocmirea documentațiilor necesare pentru două obiective noi de investiții, „Poartă – simbol de intrare în județul Suceava, la Drăgușeni” și „Ansamblu format din poartă tradițională, punct de belvedere și amenajare parcare pe Drumul Talienilor, în Pasul Stânișoara”, investiții la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru reabilitarea clădirii istorice a secției Oncologie pentru înființarea compartimentului de terapie cu radioizotopi pentru terapia cancerului tiroidian și prostată și lucrări în infrastructura de ventilare Spital Nou; investiții și dotări la unitățile de cultură subordonate.
De asemenea, pentru susținerea sportului a fost alocată suma de 3,55 de milioane de lei, iar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, 2 milioane de lei.

Recomandări

CJ Suceava va moderniza trei poduri, două peste râul Suceava, la Udești-Verești și Roșcani și unul la Panaci, peste pârâul Neagra

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice

Ministrul Cseke Attila a vizitat Palatul Administrativ, creșa din Burdujeni, Mănăstirea Sf. Ioan și inaugurează creșa de la Baia

Primarul Cătălin Coman anunță că bugetul pe acest an al municipiului Fălticeni este de 302 milioane de lei, cu investiții majore în infrastructură, educație și sănătate