Radare montate în camere de măsurare a vitezei, camere de supraveghere video și, în cazul depășirii limitelor de viteză, amenzi acasă, în plic, de asta vor avea parte șoferii care circulă pe drumurile naționale care tranzitează județul Suceava. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava a pus bazele unui protocol de colaborare cu o firmă specializată din Cluj, SC Codac SRL, care va monta radare pe mai multe sectoare de drumuri naționale din județ, acolo unde sunt adesea accidente rutiere provocate de șoferi care circulă cu viteze excesive. Principalul vizat va fi DN 2, care străbate județul de la Drăgușeni și până la Siret, însă în scurt timp sistemul va fi extins și la alte drumuri naționale care se găsesc în Suceava. Comisarul șef Viorel Onea, adjunctul șefului IPJ Suceava, a precizat că în cel mult două luni de zile sistemul ar trebui deja să devină funcțional. Una din localitățile din județ unde se vor monta de urgență astfel de radare este comuna Drăgușeni, la intrarea pe DN 2 în județul Suceava. În principiu, firma ar urma să încaseze 70% din contravaloarea amenzilor, în timp ce restul sumelor vor ajunge la bugetul autorităților locale. La sediul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava s-a amenajat deja un dispecerat unde se vor aduna sancțiunile „împrăștiate” în județ de radare.Comisarul șef a explicat că pe raza localităților unde se va implementa acest program vor fi amplasate mai multe camere de măsurare a vitezei, care vor avea periodic montate în interior radare, printr-un sistem de rotație. Șoferii nu vor ști în care astfel de camere se găsesc radare în ziua respectivă. Un alt mare avantaj al acestor sisteme, supravegherea video le va permite polițiștilor să identifice mult mai ușor mașinile implicate în accidente rutiere, în cazurile în care șoferii fug de la fața locului.
Modernizare
Drumurile din județ, împânzite de radare permanente și camere de supraveghere






