Dreptul fotbalului de a mișca o națiune



La ora la care aceste rânduri prind contur (miercuri 14 iunie a.c., spre prânz), în orășelul Kehl – din Germania, chiar la granița cu Franța – e mare fierbere. Spre deosebire de dvs., care – la ora la care citiți ziarul – deja știți rezultatul, populația din Kehl nu poate să prevadă nimic; ci doar așteaptă cu sufletul la gură, în această zi de miercuri, să vină ora 9 a serii – oră la care va începe meciul de fotbal Germania – Polonia. Ce legătură are această partidă cu micul orășel? Nici una, cu excepția faptului că în centrul orașului Kehl, în piața centrală, tocmai a fost montat un ecran uriaș și un proiector pentru ca toți doritorii să poată trăi la maxim, în comun, tensiunea partidei.
Ca să fim sinceri până la capăt, partida nu e (sau nu era, pentru dvs.) una obișnuită. Când spui Germania – Polonia, te poți gândi, evident, la o confruntare dintr-un sport oarecare – fotbal, tenis sau volei; dar te mai poți gândi, totodată, și la al Doilea Război mondial – care acolo, cu ele, a început. Astfel încât febra din orășelul Kehl (la capătul vestic al Germaniei, total opus graniței cu Polonia!) e nimic față de emoția ce stăpânea, ieri – miercuri – seară, orașele și satele poloneze. De câteva luni de zile, unii suporteri polonezi tot spun că acest meci e cel de-al treilea război mondial (adică revanșa pentru cel de-al doilea)!
E foarte interesant cum se vede un Campionat Mondial de fotbal din sediul Parlamentul European de la Strasbourg. Marți, alaltăieri, când Franța a făcut egal cu Elveția, în bistrourile orașului era o tăcere de mormânt. De unde mai înainte jumătate dintre puștii urbei purtau tricouri alb-albastre-roșii pe care scria Zidane, după meci nu se auzeau pe străzi decât niște mormăieli, care puteau însemna orice. Am fost de față când un europarlamentar italian l-a ironizat pe unul francez, întrebându-l ce populație are Elveția; iar francezul a răspuns tot ironic, întrebându-l pe italian ce venit pe cap de locuitor are Ghana (țară a cărei echipă tocmai fusese bătută, nu ușor, de italieni).
Noi, românii, nu trebuie să facem pe lupii moraliști. Din nefericire, nu suntem la Mondiale. Dar imaginați-vă că am fi fost – și că am fi căzut într-o grupă cu Ungaria! Cred că bănuiți ce-ar fi fost la gura noastră (sau la gura ungurilor). Da, Europa este în curs de unire; dar lăsați-i, totuși, fotbalului dreptul de a marca diferența, de a pune în mișcare patima, de a stârni emoția întâlnirii între vecini, de a scoate drapelele în stradă!
La ora la care scriu, nu știu scorul meciului Germania – Polonia. Dar știu că, undeva, într-un mic orășel german de frontieră, câteva mii de oameni își pun steagul german la balcoane, așteptând un fluier de arbitru. Și o victorie.



Recomandări

Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe esplanada Palatului Administrativ Suceava

Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe esplanada Palatului Administrativ Suceava
Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe esplanada Palatului Administrativ Suceava

Președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava îndeamnă sucevenii să fie prezenți pe stadion la meciul de promovare al celor de la Cetatea