Dreptatea. Întrajutorarea.

Dreptatea – Reliefând valoarea morală a dreptății și legătura strânsă între drept și morală, poporul afirmă „Ce ție nu-ți place, altuia nu face”, „Dreptatea niciodată nu piere”, „Dreptatea până la urmă trebuie să iasă, ca untdelemnul deasupra apei”.
Întrajutorarea – Cel înconjurat de oameni face față diferitelor neajunsuri și „necazuri ale vieții pentru care fapt proverbul întărește „Gardul cu proptele bune nu cade în timp de furtună”.
Însă pentru cunoașterea reală a oamenilor și intențiilor lor este necesară o observație îndelungată și serioasă. „Trebuie să mănânci un car de sare cu cineva ca să-l poți cunoaște bine”.
Pentru popor criteriul de apreciere și selecție nu-l constituie aparențele exterioare, de cele mai multe ori false, înșelătoare „Nu toate apele fac valuri mari”, „Nu tot ce strălucește e aur”.
Spiritul întrajutorării este exprimat astfel: „Mâinile cele mai multe aduc și roduri mai multe”, „Doi ochi văd mai bine decât unul”, „Multe mâini fac sarcina ușoară”.
Postulatul răspunderii integrale pentru faptele proprii definește valoarea caracterului uman „Cum îți vei așterne așa vei dormi”.
Căsătoria este considerată un act ce presupune obligații și responsabilități legate de înfăptuirile unei vieți întregi, de aceea perspectiva unui trai în lipsuri, fără siguranța și liniștea zilei de mâine, înăbușă dragostea „Sărăcia intră pe ușă și dragostea iese pe fereastră”. Atitudinea soților unul față de altul este determinată de rolul și contribuția pe care o aduce fiecare pentru bunăstarea familiei. „Unde nu-i bărbat în casă, nici mămăliga pe masă” sau „Bărbatul e stâlpul casei”. „Femeia vede acolo unde bărbatul abia zărește”.
În concluzie putem spune că gândirea populară, pornind de la experiența cu finalitate practică imediată, se ridică la generalizări ce tind să cuprindă lumea într-o viziune unitară și organică.