Drept la replică



Ca reacție la publicarea în cotidianul dvs., la data de 27 iunie 2015, a materialului “Primarul de Fălticeni îi acuză pe aleșii liberali că pun piedici finalizării noului spital”, în cuprinsul căruia autorul îl citează pe primarul Coman: “Sunt foarte supărat și dezamăgit pentru că cei de la PNL nu au înțeles că nu e un proiect pentru primarul Coman și pentru PSD, ci pentru locuitorii municipiului Fălticeni și ai zonelor limitrofe. Se continuă aceeași practică, și anume că nu trebuie votat nici un proiect propus de primar, pentru ca la alegerile din 2016 să spună că nu a făcut nimic. Nu au înțeles că nu primarul pierde, ci orașul. Ca să vadă că suntem oameni, dacă cineva dintre consilierii PNL va avea probleme de sănătate va fi tratat cum se cuvine în acest spital care va fi finalizat chiar dacă nu au vrut să pună și ei umărul printr-un vot favorabil”, precizăm următoarele:
Problema pe care Cătălin Coman o expune în presă pentru a o specula electoral a fost discutată în ședința consiliului local din 25 iunie. Cu trei vorbe și multe cifre, primarul Coman a cerut consilierilor locali să aprobe suma de peste 70 de milioane de lei, valoarea la zi, susține el, a proiectului „Lucrări de construire Spital Municipal Fălticeni”. Așa cum a procedat cu toate proiectele de investiții, inclusiv cu lucrările „monumentale” la strada Sucevei, primarul Coman nu a prezentat în ședință valoarea inițială a lucrărilor la spital la care consilierii să raporteze valoarea actualizată, nu a prezentat un memoriu tehnic care să susțină necesitatea modificării bugetului, nu a prezentat nici o dispoziție de șantier din care să reiasă la ce lucrări se renunță și de ce lucrări suplimentare este nevoie, nu a solicitat prezența la ședință a niciunei persoane care ar fi putut lămuri lucrurile, managerul spitalului, proiectantul sau dirigintele de șantier. Acestea sunt motivele pentru care consilierii liberali nu au fost de acord cu propunerea primarului. Aleșii liberali nu puteau să pună piedici finalizării noului spital, așa cum declară Cătălin Coman, deoarece pentru acest tip de hotărâri este nevoie legal de voturile majorității consilierilor în funcție, prag trecut lejer de cei 11 consilieri ai „puterii” prezenți la ședință, chit că și ei au avut parte de aceleași trei vorbe și de aceleași multe cifre din partea primarului Coman. Probabil că, tovarăși de atâta vreme, se înțeleg cu primarul, dacă nu din vorbe, sigur din priviri. Și în concordia asta poate că termină de vopsit în roșu proiectele începute de primarul Vasile Tofan. Sau poate că îl întreabă pe președintele Cătălin Nechifor dacă mai susține ce susținea pe 3 septembrie 2013, că a discutat cu Victor Ponta și că spitalul din Fălticeni trebuie să fie o secție externă a celui din Suceava.
În fine, despre proiectul caritabil al primarului în a trata „cum se cuvine”, după tăierea panglicii la spital, problemele de sănătate ale consilierilor liberali. Mulțumim frumos, domnule Coman, sperăm să nu fie nevoie, aveți dumneavoastră grijă să nu vi se încrucișeze ligamentele de la genunchi! De la genunchiul stâng, normal. Pentru că, apropo de 2016, mai important decât ce face un primar este cum și cu cât face.
Organizația Municipală PNL Fălticeni



Recomandări

Consiliul Local Vatra Dornei a decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc la propunerea primarului Marius Rîpan

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu
Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu

Delia Leizeriuc: „Cei doi artiști construiesc un demers artistic în care fotografia devine act de gândire, nu doar de reprezentare”

Delia Leizeriuc: „Cei doi artiști construiesc un demers artistic în care fotografia devine act de gândire, nu doar de reprezentare”
Delia Leizeriuc: „Cei doi artiști construiesc un demers artistic în care fotografia devine act de gândire, nu doar de reprezentare”