Două persoane aflate pe o motocicletă, rănite într-un accident la Dănila

Motocicleta avariata si locul accidentului petrecut pe DN 2, la Danila

Două persoane au ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale, în urma unui accident petrecut miercuri după amiază pe DN 2, în zona localității Dănila.
În condiții aflate în elucidare, cel aflat la ghidonul unei motocicletei care circula în condiții de ploaie pe un carosabil ud, a pierdut controlul vehiculului și a lovit balustrada drumului național. Ambii pasageri ai motocicletei au fost răniți, fiind solicitată intervenția echipajelor de prim ajutor.
La fața locului au ajuns o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, care au găsit cele două victime în stare de conștiență. După acordarea primelor îngrijiri la fața locului, cei doi răniți au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
Polițiștii urmează a-l testa alcooscopic pe cel care conducea motocicleta și continuă cercetările pentru identificarea cu exactitate a modului de producere a accidentului, în cadrul unui dosar penal pentru ”vătămare corporală din culpă”.

Victimele accidentului au primit primele ingrijiri la fata locului
Victimele accidentului au primit primele ingrijiri la fata locului
Motocicleta avariata si locul accidentului petrecut pe DN 2, la Danila
Motocicleta avariata si locul accidentului petrecut pe DN 2, la Danila

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte