Două gospodării, afectate de un puternic incendiu, la Gălănești



Forțele de intervenție au salvat cele două case ale proprietarilor și locuința învecinată
Forțele de intervenție au salvat cele două case ale proprietarilor și locuința învecinată

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți și ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Gălănești, Frătăuții Vechi, Bilca și Voitinel, au intervenit marți cu opt autospeciale și două ambulanțe SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit pe str. Teilor, din comuna Gălănești.Inițial, în apelul sosit la ora 14.30 pe numărul unic de urgență 112 s-a anunțat că arde un depozit de furaje, însă la sosirea echipajelor ardeau construcții din două gospodării (ambele corpuri comune, dispuse la o distanță de doar jumătate de metru unul față de celălalt), aparținând lui Vasile Ș. și lui Mircea I., existând pericolul de propagare la casele de locuit și la o proprietate învecinată.Incendiul a fost lichidat la ora 17:55.Primului proprietar i-au ars acoperișul bucătăriei pe o suprafață de 80 de metri pătrați, adăpostul de animale și două grajduri pe 290 de metri pătrați, circa 10 tone de fân și 10 metri cubi lemn de foc. S-au degradat pereții bucătăriei de vară pe 200 de metri pătrați, obiecte de mobilier, unelte și utilaje agricole.Celui de-al doilea proprietar i-au ars adăpostul de animale și bucătăria de vară pe 350 de metri pătrați și circa 10 metri cubi lemn de foc. I s-au degradat pereții bucătăriei pe 120 de metri pătrați, planșeul din lemn pe aceeași suprafață, obiecte electronice și electrocasnice.În incendiu au pierit 50 de porumbei.Pe timpul intervenției, un echipaj al pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 65 de ani (proprietara gospodăriei învecinate), care a acuzat o stare de lipotimie și atac de panică. Aceasta a fost transportată de ambulanța SMURD la Centrul de Primire Urgențe Rădăuți pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric neizolat corespunzător față de materialele combustibile”, se precizează în comunicatul pompierilor.Forțele de intervenție au salvat cele două case ale proprietarilor și locuința învecinată.



Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță
Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa