Dosar penal pentru un tânăr care a ieșit la plimbare cu motoscuterul, deși nu avea permis

O plimbare în trafic, cu motoscuterul, l-a costat scump pe un tânăr în vârstă de 36 de ani. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, la ora 13.10, un echipaj din cadrul Postului de poliție Păltinoasa a oprit pentru control pe un drum comunal din localitate un motoscuter condus de un localnic în vârstă de 36 de ani.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Băut și fără permis, un bărbat a plecat la plimbare cu o mașină radiată din circulație și cu numere expirate de 18 ani

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști

Oprit de polițiști după ce aplicația E-Dac a indicat că nu are RCA, un șofer era și băut, și cu permisul anulat

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar