Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat că au finalizat cercetările într-un dosar privind infracțiuni economice în care a fost calculat un prejudiciu de peste 800.000 de lei. Procurorii au trimis în judecată trei inculpați acuzați că au făcut o inginerie financiară prin care au pus în aplicare o rețetă de evaziune fiscală de proporții.
Dosarul a fost instrumentat de procurori împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
Din cercetări rezultă că principalul inculpat din dosar, care provine din vestul țării, a falsificat un pașaport și două cărți de identitate pe numele unui cetățean maghiar, aplicând pe aceste acte fotografia sa. Actele de identitate au fost create pentru a fi utilizate în activitatea infracțională, respectiv pentru înființarea unei firme în Suceava, care urma a fi folosită ca furnizor de documente contabile false, în scopul prejudicierii bugetului consolidat al statului.
Cu această identitate falsă, bărbatul s-a deplasat în municipiul Suceava, unde a efectuat demersuri pentru înființarea unei societăți comerciale în care să aibă calitatea de asociat unic și administrator.
Alți doi inculpați au participat și ei la activitatea infracțională cu societățile lor, care au fost partenere cu societatea primului inculpat.
Pentru a obține venituri, prin intermediul societății înființate, primul inculpat ar fi emis în fals facturi fiscale către celelalte două societăți, prin care a simulat livrări de bunuri, în scopul obținerii de avantaje fiscale necuvenite, înlesnind în acest mod obținerea acestora.
Din materialul probatoriu administrat în cauză reiese că prejudiciul total cauzat bugetului de stat este în cuantum de 814.198 de lei. Procurorii au reușit să pună sechestru pe câteva bunuri ale inculpaților. Măsurile asigurătorii au fost aplicate asupra unor bunuri mobile și imobile în valoare totală de aproximativ 260.000 de lei.
Procesul privind infracțiunile economice a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava.





