Ironii

Donțu ironizează comportamentul președintelui Consiliului Județean



Ironii: Donțu ironizează comportamentul președintelui Consiliului Județean
Ironii: Donțu ironizează comportamentul președintelui Consiliului Județean

Președintele executiv al Organizației Județene Suceava a PSD, Ovidiu Donțu, a ironizat luni, într-o conferință de presă, comportamentul președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, căruia i-a atribuit apelativul de „superstar” de film. Donțu a arătat că șeful administrației județene și-a descoperit o nouă pasiune, cea de „inaugurator”, pasiune pe care o transpune în filmul serial „Inauguratorul”, făcând aluzie astfel la prezența lui Gheorghe Flutur la inaugurarea mai multor obiective de investiții din județ. „El inaugurează de două, trei, patru, cinci ori un obiectiv, chiar dacă o face din centimetru în centimetru, de la fund spre suprafață sau de la răsărit către apus. La Dărmănești a fost inaugurat de vreo trei ori drumul, practic la fiecare strat de asfalt. Ori se duc straturile odată cu ploaia, ori de fapt nu s-a asfaltat niciodată, ori se trag duble cu domnul președinte, ca să iasă beton asfaltarea finală”, a spus președintele executiv al PSD Suceava.
Donțu a ironizat și prezența președintelui Consiliului Județean la lucrările de modernizare a drumului național DN17, Suceava-Vatra Dornei, ținând să precizeze că proiectul de reabilitare a acestuia a fost inițiat pe vremea guvernării PSD iar 85% din lucrări au fost executate în perioada în care conducerea județului era deținută de social- democrați.



Recomandări

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele
CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele

Consiliul Județean a alocat, la inițiativa președintelui Șoldan, un sprijin financiar de 285.000 de lei pentru zece familii sucevene afectate de incendii

Președintele Consiliului Județean anunță o posibilă finanțare externă sau prin CNI pentru noul terminal de aproape 11.000 de metri al Aeroportului Suceava