Recunoaștere

Doi universitari suceveni, în comisiile Consiliului Național al Cercetării Științifice din România

Profesorii universitari suceveni Maria Rădoane și Mihai Dimian au fost aleși în Comisiile de Specialitate ale Consiliului Național al Cercetării Științifice din România.
Într-un comunicat al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava se arată că „performanța profesorilor confirmă prestigiul de care se bucură cercetarea efectuată în universitatea suceveană, nici o altă universitate centrată pe educație neavând reprezentanți în aceste comisii și numai zece din cele 22 de universități centrate pe educație și cercetare științifică fiind reprezentate la acest nivel, majoritatea cu un singur reprezentant”.
Conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este de părere că reușita celor doi dascăli ai instituției academice din Suceava, performanță cu recunoaștere națională, reprezintă un nou argument în ceea ce privește încadrarea greșită a universității din Suceava în categoria universităților centrate doar pe educație.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Nivel și prezență academică remarcabile la Conferinţa “NEO Entrepreneurship” de la USV, manifestare sub auspiciile NEOLAiA