Ieri după-amiază

Doi tineri, ea, 15 ani, el, 18 ani, duși cu SMURD-ul la Urgențe, după un accident rutier

Mașina în care se aflau cei doi tineri s-a oprit în șanț. Foto: Ionuț Burlea

Un grav accident rutier s-a petrecut ieri după-amiază, pe DN 29, pe raza comunei Dumbrăveni, o adolescentă în vârstă de 15 ani și un tânăr de 18 ani fiind transportați de un echipaj SMURD la Urgențele Spitalului Județean Suceava.
Din primele informații furnizate de reprezentanții poliției, tânărul de 18 ani, Ionuț P., din localitate, conducea un autoturism Audi, pe scaunul din dreapta față aflându-se adolescenta în vârstă de 15 ani, Bianca L.
Mașina circula dinspre Botoșani spre Suceava, când pe raza comunei Dumbrăveni, din cauza lipsei de experiență în conducere și a vitezei, tânărul șofer a pierdut controlul volanului într-o curbă, mașina intrând pe contrasens, izbindu-se într-un cap de pod și oprindu-se într-un șanț de pe marginea drumului.
Nici unul dintre cei doi nu avea pusă centura de siguranță, în urma impactului Ionuț P. fiind proiectat prin parbriz în exteriorul autoturismului. De altfel, la spital, tânărul a fost adus în comă de gradul III, urmând să fie supus investigațiilor pentru a i se stabili un diagnostic complet.
Adolescenta a scăpat fără leziuni grave, însă a fost internată pe secția de Chirurgie Infantilă.

Doi tineri, ea, 15 ani, el, 18 ani, duși cu SMURD-ul la Urgențe, după un accident rutier
Doi tineri, ea, 15 ani, el, 18 ani, duși cu SMURD-ul la Urgențe, după un accident rutier
Mașina în care se aflau cei doi tineri s-a oprit în șanț. Foto: Ionuț Burlea
Mașina în care se aflau cei doi tineri s-a oprit în șanț. Foto: Ionuț Burlea

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte