Accident

Doi tineri au scăpat cu viață după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren

Doi tineri au ajuns la spital cu răni nu foarte grave după ce mașina în care se aflau a fost lovită de locomotiva unui tren. Accidentul care se putea transforma ușor într-o tragedie a avut loc duminică, în jurul orei 17.45, la un pasaj de trecere peste calea ferată aflat înainte de stația CFR Câmpulung Est, dinspre Prisaca Dornei.
Din ancheta polițiștilor de la Serviciul Județean Transporturi Suceava rezultă că șoferul, Marius C., în vârstă de 26 de ani, din Sadova, aflat la volanul unui Ford Mondeo, nu s-a asigurat la traversarea pasajului din zona Valea Caselor, prevăzut cu indicator Crucea Sf. Andrei, moment în care mașina a fost surprinsă de locomotiva trenului Regio 5703 Suceava – Ilva Mică. Mașina a fost proiectată pe linia alăturată celei pe care se afla trenul. În urma impactului, cei doi tineri din mașină au rămas încarcerați, unul dintre ei suferind un atac de panică din cauza groazei că ar putea fi lovit de un al doilea tren. Nu a fost din fericire cazul, șoferul și pasagerul din dreapta sa, tot din Sadova, fiind preluați de ambulanțe și transportați a Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Ei au suferit mai multe traumatisme, fără a le fi pusă viața în pericol.
În urma accidentului trenul Regio și două trenuri InterRegio (1765 Iași-Timișoara Nord și 1834 Timișoara Nord-Iași) au avut întârzieri cuprinse între 20 și 45 de minute.
Pe numele șoferului polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „distrugere și semnalizare falsă”, care pedepsește punerea în pericol a siguranței feroviare.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Fascinantă expoziție de miniaturi – mașini, trenulețe și clădiri, inaugurată în Galeria POD a Muzeului de Istorie