Doi tineri aflați într-o Dacie, accidentați de un tir

Doi tineri din comuna Dorna Candrenilor au fost accidentați, după ce autoturismul Dacia cu care se deplasau a fost lovit de un tir care le-a ieșit în față. Accidentul s-a produs marți dimineață, în jurul orei 7.00, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei. Din cercetările poliției rezultă că Victor Ș., în vârstă de 22 de ani, din comuna Dumbrăveni, posesor de permis de conducere din 2005, aflat la volanul unui tir marca MAN, a intrat într-o depășire fără a se asigura, moment în care a lovit autoturismul Dacia de pe sensul opus, condus de Gheorghe N., în vârstă de 19 ani, în care se mai afla Simona G., de 17 ani.
Din fericire, impactul nu a fost violent, cei doi tineri din Dorna Candrenilor scăpând cu leziuni ușoare de pe urma accidentului. Cei doi șoferi nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României